Care e cel mai bun lucru pe care îl poți face în caz de recrutare

04 mart. 2022
8277 Afișari
Care e cel mai bun lucru pe care îl poți face în caz de recrutare
Acces liber la închisoarea secretă din București 

17 mai 2023. Zilele par că se târăsc din calendar, încercând să fugă și să se refugieze în alt an. Poate cel mai îngrozitor efect al războiului a fost că a reușit să transforme liniștea în frică. M-am obișnuit cu zgomotul făcut de gloanțe, grenade și obuze atât de mult, încât liniștea îmi provoacă acum uneori neliniște. Pentru că știu că nu durează. E liniște, liniște, liniște, liniște și apoi șfiuuuuuuuuuuuuujbaaaam, bomba! Și apoi alta și alta și alta, explodând la orice distanță pe linia dintre sufletul meu și capătul de jos al orizontului.

Crâmpeiele astea de liniște dintre explozii și gloanțe peste care, din când în când, se potrivesc crâmpeie de cer senin pe care zboară crâmpeie de păsări sub crâmpeie de nori nu mai sunt sparte de certuri din bloc, de pisici care miaună în călduri, de claxoane, de mașini de spălat nefixate bine sau de bormașini. Sunt cioburi de liniște, sparte în cioburi și mai mici de bombe, iar uneori îmi pare că liniștea asta sfârtecată de schije mă apasă atât de tare, încât eu fac explozie doar ca s-o nărui. Și parcă nimic nu face un zgomot atât de înecăcios ca liniștea falsă prăbușindu-se peste tine. 

Cerul parcă își ferește uneori privirea, mai ales atunci când aude cum geme Pământul. Praful din casă miroase altfel, miroase de parcă s-ar depune ca să râdă de mine și nu râde de mine pentru că e rău, ci pentru că nu mai suportă să râdă de el. Și păsările parcă și-au schimbat zborul. Zboară cumva pe vine, ciuciș, de parcă ar ține sub o aripă ceva ce vrea toată lumea, dar doar ele au. N-aș fi crezut vreodată că o să văd o ciocănitoare precaută, dar am văzut. Nu mai știu unde. Poate și oamenii și-au schimbat mersul, dar cine îi mai vede. Oriunde mă duc, am doar grijă să nu-mi cadă din buzunarul Inimii credința că ăsta e planul lui Dumnezeu și că El știe mai bine de ce se întâmplă ce se întâmplă. Că eu, să moară Bibi dacă mai înțeleg ceva. Date fiind condițiile, sunt mult șanse ca Bibi să fi murit. Uneori îmi țin mâna la piept ca să nu îmi cadă credința din buzunar, mă uit în jurul meu dărâmat și îi zic lui Dumnezeu:  Ai niște glume, de nici nu-mi mai vine să zic “să mor io, ce glume ai…”. 

Fix asta am gândit adineaori când mi-a sunat telefonul. M-am uitat la el luuuuung. El suna luuuuuuuuung. În ultimele luni telefoanele doar sună. Nu mai poți să suni, nu mai poți să intri pe internet, nu mai poți nici să te joci, că intră reclame, dar nu se mai încarcă pentru că nu mai e internet și maximul de interacțiune e să te uiți cum se învârte cercul ăla ca să se încarce. Am răspuns. Emoționat am răspuns, mai ales că intuiam de ce mă sună.

– Alo, bună ziua!

Am vrut să vorbesc, dar m-am înecat în propria voce nevorbită și am dus puțin telefonul de la ureche ca să mi-o dreg fără să fiu auzit.

– Bună ziua!, a repetat.

Vă spun sincer, vocea nu părea deloc prietenoasă. Știm cu toții cum te strigă mama, de exemplu, atunci când faci o treabă bună, dar și atunci când ai comis-o grav. Doamna asta nu pare să fi auzit de conceptul de mamă, prin urmare m-am gândit că o fi venit pe altundeva decât prin… Eh, s-o fi născut prin cezariană sau poate doctorul a făcut cezariana prea largă și dumneaei a căzut din Rai pe podeaua maternității, ceea ce a lăsat-o cu un sentiment de bruschețe care încă se resimte la nivel comportamental. Poate încă își caută placenta.

  • Bună ziua!, a zis.

Avea o voce atât de metalică și impersonală că îți venea să deschizi conserve cu ea. Ce ar merge o conservă…

  • Sărut mâna, domnișoară, i-am răspuns.
  • Sunteți Teleșpan Adrian Malvinus, CNP 179…
  • Greșeală.

Am închis, pentru că nu îmi place deloc genul acesta de abordare în care eu sunt considerat un număr de către bănci sau instituții ale statului care îmi trec în derizoriu personalitatea la care am muncit zeci de ani și în care, dacă nu aș fi investit atâția bani, nu aș mai fi avut poprire pe cont de pe urma unui credit ca să mă considere banca un număr. Ce ciclicitate! Telefonul sună din nou. Răspund cu o voce foarte veselă, ca atunci când te sună prietenul cel mai bun când vine pe la tine și vrea să te întrebe dacă mai ia ceva de la magazin.

  • Heeeeeeeey! Alo bună ziua, spuneți vă rog.
  • Bună ziua. Sunteți Teleșpan Adrian Ma…
  • De unde aveți numărul meu?
  • Din baza de date.
  • Sunt într-o bază de date? Mă sunați pentru un job? Nu credeam că o să mă emoționeze o femeie așa, mai ales în contextul acesta de război. Ce ștrengăriță sunteți. Ați reușit să semănați speranța în doar câteva secunde. Știu să fac multe, să știți, dar cel mai mult în perioada asta simt o aplecare față de goblen, dar nu m-aș da înapoi nici de la, știu și eu, ceva pe croșetare…
  • Vă rog să îmi confirmați că sunteți Teleșpan Ad…
  • Cine sunt eu, domnișoară, să știu cine sunt?
  • Atunci când sunteți lucid vă identificați cu Teleșpan Adria…
  • Nu mă târâți în discuția despre luciditate, domnișoară, că nici când era pace nu prea găseam oameni de acord cu mine. Putem spune că e cineva lucid când e război?

Îi tot ziceam domnișoară sperând să o prind într-o conversație, într-un mic conflict conversațional inutil și inexistent care să îmi aducă aminte de normalitate.

  • Eu v-am sunat să vă comunic că trebuie să vă prezentați pe front. Vă rog să îmi confirmați că sunteți Tele…
  • N-am timp, domnișoară, cu tot respectul. Am jobul ăsta cu goblenul, când să le fac pe toate, mai ales că, uitați-vă și dumneavoastră cum ni se scurtează timpul. Dumneavoastră n-aveți senzația că am comprimat eternitatea într-o clipă?
  • N-am senzații zilele astea. Vă rog să îmi confirmați că sunteți…
  • Nu mai insistați că nu mă duc. Cu tot respectul… Plus că sunt gay. Ascultându-vă, îmi imaginez că nu știți cum e să fii sensibil ca o femeie, dar faceți un mic efort…
  • Domnule, având în vedere că sunteți persoană de sex masculin, majoră, legea spune că…
  • Haideți, domnișoară, adică mie legea nu îmi permite să mă mărit, să mă însor pardon, dar îmi permite să mor, iar dumneavoastră, ca femeie, vă permite și să vă măritați și să rămâneți în viață. Păi vedeți cum sug io p*la doar pentru că sunt bulangiu? Mă scuzați că am rostit cuvântul p*la în prezența dumneavoastră.  

Am simțit-o prin telefon cum și-a dat ochii peste cap, dar nu din cauza cuvântului, ci din cauza direcției în care se ducea discuția. Cine știe câți or fi bulangii și reacționează așa la recrutare?

  • Uitați, i-am zis, io mă duc dacă e musai, dar am câteva condiții. Ascultați-mă și pe mine, că nu vă costă nimic. Aveți câteva minute, nu? Oricum, dacă îmi permiteți o glumă mai sinistră, e posibil ca toți să mai avem doar câteva minute.
  • Vă ascult.
  • Ce discret ați râs, că nici nu v-am auzit. În primul rând, eu vomit la kaki. Am, așa, o paloare natală, că m-am născut prematur, dar cine se naște matur, în fond și la urma urmei? Și paloarea asta are nevoie de o culoare mai veselă ca să îmi dea o notă mai vie, știți cum zic. Vă notați?
  • E înregistrată conversația.
  • Știam eu că ne ascultă, i-am zis în șoaptă. În al doilea rând, am o mare rugăminte la dumneavoastră. Eu nu sunt a morning person. Adică mă trezesc devreme, dar nu îmi place să am treaba. Uneori mai scriu dimineața, dar atât. Dacă se poate, vă rog eu să mă trimiteți undeva unde se bombardează după 10. 11 ar fi ideal. V-am zis că sunt gay, așa că vă rog să, tot dacă se poate, să mă trimiteți undeva într-un batalion de fete. Nu știu dacă ați nimerit vreodată într-un astfel de anturaj, dar atmosfera e destul de exuberantă. Altfel alergi când auzi: “Făăăăă, fugiți! Făăăăă, nu-ți pune poșeta pe minăăăăăă!”, “Pe ce?”, “Pe minăăăă!”, “Da’ cum să mi-o pun, fă, pă tine? O pun pe discu’ ăsta, aici! Să mor io, mă faci bucăți cu replicile astea!”. Înțelegeți? E alta atmosfera.
  • Alte cerințe mai aveți?
  • Câteva, că vreau să vă ajut să mă distribuiți cât mai eficient. Și mai bine mi-ar fi, dacă sunt locuri disponibile, normal, la fanfară, domnișoară. Ceva pe suflători. Am mâinile mici, altfel stau pe flaut, decât pe pușcă, n-am cântat nicioodată, dar am încredere că noi, oamenii, indiferent de vârstă, putem învăța ca un copil. Dacă nici la fanfară, atunci undeva la infirmerie, că am mers mult pe spiritualitate în ultime vreme și știu să umblu la rană. Știu că vă pot părea ușor disociat cu cererile acestea, dar am păstra-o pe cea mai firească la final. Fiind poponar, cred că la popotă sunt cel mai potrivit. Și, sincer, chiar mi-e dor să gătesc, mai ales că aci, la noi în cartier, ne-au tăiat gazul.

Aici, jur, i-am simțit un zâmbet, dar poate a fost doar închipuirea mea.  

  • Ați terminat?, m-a întrebat.
  • De când nu m-a mai întrebat cineva asta…
  • Vă rog să îmi confirmați că sunteți Teleșpan Adrian Malvinus.
  • Stați așa, că mai am un apel, cred că e de la Biroul Executorului Judecătoresc, că am poprire.
  • Confirmați că sunteți Teleșpan Adrian Malvinus, CNP…
  • Nu am cum să confirm, pentru că nu sunt el.
  • Dar cine sunteți?
  • Sunt Fiul lui Dumnezeu, domnișoară.
  • Aoleu…
  • Aoleu leu leu, ce să mă fac, Doamne, eu? Să mor de vă mint. Sunt Fiul lui Dumnezeu.
  • Și atunci, de ce nu oprești porcăria asta?
  • Pentru că o să se oprească singură atunci când vom realiza toți asta.
  • Să știți că eu îmi pierd răbdarea. 
  • Important e să nu ne pierdem umorul, domnișoară.
  • Eu nu l-am avut niciodată. Găsiți-mi alt risc. De ce îmi tot spuneți domnișoară?
  • Că cineva care s-a bucurat de p*lă nu vorbește pe tonul ăsta. Asta m-a învățat viața.
  • Auzi, hali-mi-ai cucuveaua, uite care e treaba. Lucrez aici ca să fac un ban ca să-mi cresc copilul, astfel încât peste câțiva ani să plece unde te trimit pe tine. Așa că invitația mea de la mine om către tine om e să îmi sugi, că pare că te-ar ajuta să revii cu picioarele pe pământ. Îmi confirmați că sunteți Teleșpan…  
  • Vă confirm cu o singură ultimă condiție. Îmi descrieți, vă rog, cum arătați, că n-am mai văzut o femeie de luni de zile.

A făcut o pauză, a oftat, a închis ochii și pe măsură ce vorbea plângea din ce în ce mai tare, iar vocea ei a devenit universal cunoscută, o voce de om.

  • Mă numesc Anca Magdalena Abagiu. Am 43 de ani. Eram blondă, dar m-am ras în cap ca să mă spăl mai ușor, am unghiile netăiate de vreo două săptămâni, că avem o singură unghieră la 30 de persoane și nu vrem să se tocească prea repede. Am 1,68 și nu mai știu câte kilograme, dar sigur am slăbit măcar 12. N-am reușit toată viața, dar am reușit acum. Am țâțele mari în continuare. Și,  dacă tot am ajuns aici, ca să știți, nu doar că m-am bucurat eu de p*lă, dar și dânsa s-a bucurat de mine. (Aici am râs amândoi.) Am o pereche de adidași Reebok în picioare. Galbeni. Un tricou negru cu AC/DC și un hanorac verde cu glugă, mărimea XL, de la soțul meu, Radu, de care nu mai știu nimic, dar prefer așa decât să știu că a murit. Mai am un cercel cu perlă în ureche de la bunica de la care am moștenit țâțele astea și mai am verigheta pe care o țin în buzunarul ăla mic de la blugi, că am slăbit și mi-e frică să n-o pierd. Și mai am și speranța că Dumnezeu se uită și nu ne uită. Și mă bucur că v-ați păstrat umorul. Probabil e cel mai bun lucru pe care să îl faci la recrutare.
  • Adrian Malvinus Teleșpan, mă bucur să vă cunosc.

Atât. Doamne ajută și Doamne ferește. Adiță.

Nota B365.ro: Teleșpan. Atât:

Cookies