Un carambol a avut loc în această dimineață, 2 aprilie, pe Autostrada A1 București – Pitești. În accident au fost implicate un TIR și două autoturisme. Centrul Infotrafic anunță că traficul rutier este blocat pe ambele sensuri.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță marți, 2 aprilie 2024, la ora 08:10, că traficul este oprit pe Autostrada A1 București – Pitești.
Un carambol a avut loc la kilometrul 119, pe sensul de mers către București, în județul Argeș, localitatea Bascov. În accident sunt implicate un TIR și două autoturisme.
În urma impactului, o persoană a acuzat dureri și este evaluată medical la fața locului.
Traficul rutier este blocat. Autoritățile estimează reluarea normală a circulației în aproximativ 30 de minute.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 119, pe sensul de mers către București, în zona localității Bascov, județul Argeș, a avut loc o coliziune între un autotren și două autoturisme, în urma căreia o persoană acuză dureri și este evaluată medical la fața locului.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute, a transmis Centrul Infotrafic.
Potrivit informațiilor transmise de Agerpres, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a anunţat că două persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului.
La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de pompieri și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Știre în curs de actualizare. Revenim cu informații.
Te-ar mai putea interesa și: „Închideți toate ferestrele din casă” le recomandă IGSU bucureștenilor și persoanelor care locuiesc în județele aflate sub cod portocaliu de vânt