Căpitan Costache Chioru’, cel mai corupt polițist din București. “Zbirul samavolnic și sinistru” batjocorea femei și era spaima bucureștenilor

Căpitan Costache Chioru', cel mai corupt polițist din București. “Zbirul samavolnic și sinistru” batjocorea femei și era spaima bucureștenilor
Căpitan Costache Chioru', cel mai corupt polițist din București. “Zbirul samavolnic și sinistru” batjocorea femei și era spaima bucureștenilor

Despre “Căpitan Costache Chioru’, spaima Bucureștilor” povestește George Potra în cartea sa “Din Bucureștii de ieri”, dar și fruntașii Revoluției de la 1848. Până și Nicolae Bălcescu zice de el, atât de sinistru și de samavolnic a fost copoiul Agiei. Personajul real Costache Chioru’ a intrat în folclorul urban prin ticaloșiile pe care le făcea în calitate de comandant al dorobanților agiești. Adică al Corpului de Polițiști ai Agiei, 50 la număr, care asigurau ordinea și paza în București. Chioru’ era mai mult decât un polițist local, era dracu’ gol care tăia și spânzura în București. Un caraliu corupt până în măduva oaselor.

capitan, costache, chioru, caricatura
Personajul real Costache Chioru’ a intrat în folclorul urban prin ticaloșiile pe care le făcea în calitate de comandant al dorobanților agiești. Adică al Corpului de Polițiști ai Agiei, 50 la număr, care asigurau ordinea și paza în București. In imagine, caricatura care-l reprezinta pe Chioru’ cu gârbaciul.

Numai când auzeau numele lui, negustorii trăgeau obloanele, iar mahalagiii dădeau drumul la câini”

Istoricul George Potra a prins vremurile în care bătrânii încă mai povesteau despre murdarele isprăvi ale lui Costache Chihaia Chioru’ din București. Numai când auzeau numele lui, negustorii trăgeau obloanele, iar mahalagiii dădeau drumul la câini și urmăreau de după garduri trecerea lui. “Răsuflarea de ușurare și de ieșire din spaimă revenea numai atunci când tropotul cailor și larma suitei Căpitanului Costache se stingeau în depărtare”, pg 79, George Potra, “Din Bucureștii de ieri”, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990.

Timp de 20 de ani, Costache Chioru’ a fost biciul de foc și urgia asupra populației bucureștene și terorizate până dincolo de marginile răbdării”

Căpitan Costache Chioru’ se trăgea din ceva neam de boiernași mărunți, era chior de-un ochi “dar cu celălalt vedea vulturește”. Netrebniciile sale au început în anul 1824, când a fost instalat șef peste dorobanții agiești, iar faima cea mai mare a câștigat-o în timpul înăbușirii Revoluției din 1948 în București. În anul 1840, Șef al Poliției din București era fostul mare logofăt Manolache Florescu, urmat în funcție de Vel Logofătul Iancu Manu. Chioru’ a lucrat cu mare sârg pentru amândoi: “Timp de 20 de ani, protejatul celor doi boieri a fost biciul de foc și urgia asupra populației bucureștene și terorizate până dincolo de marginile răbdării”, George Potra, “Din Bucureștii de ieri”, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990.

uniforme, dorobanti
Uniforme de dorobanți, in stânga uniforma pe care o purta si Câpitanul Costache, in dreapta noua uniforma a dorobanților din timpul Razboiului de independență, de li se zicea ” Curcani”.

N-a fost decât un sinistru tip de polițist samavolnic și hrăpăreț, care reușise să dea numelui sau echivalența unui strigat de groază”

Căpitan Costache Chioru’ avea o leafă de 300 de lei pe luna în anul 1843, anul în care Domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, îl răsplătește “pentru osârdita activitate cu care își îndeplinește ostenitoarele îndatoriri”, în urma unui raport de activitate primit de la “Departamentul din Lăuntru”, adică Ministerul de Interne. Îndrăgit și premiat de stăpânire pentru că înăbușea orice răzmeriță, în faptă Chioru’ “n-a fost decât un sinistru tip de polițist samavolnic și hrăpăreț, care reușise să dea numelui sau echivalența unui strigat de groază”. Lui Costache Chioru’ îi știau de frică toți borfașii și tâlharii care jecmăneau și jefuiau la drumul mare în București, dar și negustorii, calicii și oamenii cinstiți. Oricine îi greșea în vreun fel era băgat în beciurile Agiei și torturat până obținea Costache “mărturisirea convenabilă”.

Țipete și racnete, înjurături și blesteme pe maidan după ce Costache a interzis “geamala”, un vechi joc românesc

Alexandru Antemireanu, poet pașoptist demult total uitat, a scris o carte foarte parfumată, “Căpitan Costache, evocare din trecut”, un roman în care face istoricul revoluției de la 1848. Antemireanu povestește cum a interzis Căpitan Costache “geamala” în București, un joc românesc foarte popular. “Geamala era o momâie de femeie uriașe, înaltă de trei stânjeni, având două fețe, înlocuite cu câte o oglindă mare peste care atârnau panglici, cu trupul gros cât o butie. Ea juca încet, după cântecul lăutarilor, mișcată de un om care era înăuntrul ei”.

carte, antemireanu, costache, capitan
Alexandru Antemireanu, poet pașoptist demult total uitat, a scris o carte foarte parfumată, “Căpitan Costache, evocare din trecut”, un roman în care face istoricul revoluției de la 1848.

În urma dorobanților rămâneau copii călcați, obrazuri tăiate bine, urechi crăpate, spate învinețite”

Într-o zi, de bine ce juca poporul vesel geamala în Dealul Spirii, s-a năpustit peste el Chioru’ cel hain. Se auzeau “țipete și racnete, înjurături și blesteme pe maidan” când Costache și dorobanții lui pocneau lumea cu gârbaciul cu 12 varvarichiuri. “În urma dorobanților rămâneau copii călcați, obrazuri tăiate bine, urechi crăpate, spate învinețite, fără ca un singur glas să îndrăznească a striga acelei cruzimi”. Căpitan Costache urla la ei și cerea să-i dea “pe smintiții care au adus mascaraua pe stradă” ca să-i trimită la ocnă. “Dorobanții” au făcut parte din trupele de infanterie în Războiul de Independență, dar inițial erau polițiștii lui Căpitan Costache, iar în prezent au ajuns bulevard de mari fițe în București, cum bine știți.

Uniforma de dorobanti, primii polițisti din Bucuresti.

Costache făcea și percheziții la domițiliu, chipurile ca să caute obiecte jefuite; “întorcea casele pe dos iar ce găsea păstra pentru el”

Tot Alexandru Antemireanu scrie că bucureștenii își aminteau bine de “casele necinstite, de femeile și de fetele batjocorite, de copiii rămași orfani pe drumuri, pe când părinții lor își dădeau duhul de chinurile cele mai grozave, cu trupul vânăt de loviturile nemiloase ale dorobanților lui Costache Chihaia Chioru”. Când prindea un jefuitor, Căpitan Costache Chioru’ îi lua gălbenii și toată prada, apoi îl făcea scăpat. Mai făcea și percheziții la domițiliu, chipurile ca să caute obiecte jefuite,“întorcea casele pe dos iar ce găsea păstra pentru el”.

Cezar Bolliac: “Căpitan Costache Chioru’ mi-a călcat casa francamente”

Cezar Bolliac povestește despre o astfel de percheziție samavolnică. Spune cum că în anul 1839 “Căpitan Costache Chioru’ mi-a călcat casa francamente (drept vorbind, n.n)”. Primul a intrat în casă Vătaful Costache, urmat de “Rafailă Cocoșatul” și au spus că au pitac (ordin, n.n) de percheziție. “Mi-au luat toate cărțile si hârtiile și au plecat fără mai multe fasoane”. Bolliac era poet progresist, tânăr primejdios cu idei pașoptiste care nu conveneau stăpânirii. “Înclinat spre răzvrătire”, casa lui era loc de întâlnire pentru “filfizonii progresiști care debitează aberatiuni, niște zgârâie-hârtie”.

Vajnicul polițist a oprit răzmerița luminată din 11 iunie 1848 în București; ”spumega de ciudă” când auzea de Revoluție

La începutul verii anului 1848, când în București se arătau “simptomele unei agitații” în rândurile tineretului și ale negustorilor, Căpitan Costache a călcat toate casele suspecte, “polițist devotat regimului care spumega de ciuda”. A primit “poruncă slobodă” să-i prinză pe alde frații Nicolae, Ștefan și Alecu Golescu, I. Heliade Rădulescu, Alecu Paleologu, Mitică Crețulescu. A oprit răzmerița din 11 iunie 1848, cu dorobanți desfășurați în capătul străzilor. Ăla a fost primul zece august al revoluționarilor, toți cei care strigau “Trăiască Libertatea, Trăiască Constituția” au fost călcați în picioare de dorobanții lui Costache.

revolutia, din 1848.
Căpitan Costache Chihaia Chioru’ s-a ocupat personal de reprimarea Revolutiei din 1848.

Îmi voi împleti biciul cu piele de român, îmi voi zugravi șaua cu sânge de român, ca să poată ține mai bine minte romanul ce poate libertatea când se încearcă pe aici”

Alerga ca un nebun pe străzile Capitalei, dintr-o mahala în alta, și striga în gura mare ca să bage groaza în mulțime: Îmi voi împleti biciul cu piele de român, îmi voi zugrăvi șaua cu sânge de român, ca să poată ține mai bine minte romanul ce poate libertatea când se încearcă pe aici”, George Potra în “ Din Bucureștii de ieri”. Despre Căpitan Costache a scris și Nicolae Bălcescu: “Vestitul Căpitan Costache iese cu biciul pe ulițe, toate semnele și stindardele se darâmară. Dar popolul nostru al Capitalei trebuie însă să știe că a întrecut pe toate popoarele Europei, chiar și pe parisieni”. După înăbușirea revoluției și arestarea conducătorilor ei, “au venit turcii cu jafuri și siluiri mai ales în mahalaua Isvor, iar biciul dorobanților și gârbaciul lui Costache începu a juca rolul de mai înainte”.

După înăbușirea revoluției și arestarea conducătorilor ei, “au venit turcii cu jafuri și siluiri mai ales în mahalaua Isvor, iar biciul dorobanților și gârbaciul lui Costache începu a juca rolul de mai înainte”. Luptele din Dealul Spirii cu turcii care au venit sâ inăbuse Revolutia.
Poziția Stăpânirii: Era un copoi polițienesc de elită, un slujbaș de o energie rară și de un devotament nemărginit”

Stăpânirea însă, prin glasul boierului Iancu Manu, avea numai cuvinte de laudă pentru ticălos: Era un copoi polițienesc de elită, un slujbaș de o erergie rară și de un devotament nemărginit”. Căpitan Costache răpea fetele din mahalale sau femeile care-i plăceau. Le ducea în case tăinuite și-și bătea joc de ele monstrul și apoi cu amenințări groaznice ca să nu spuie nimic le dădea drumul. Mulți îi jurau razbunare, fără să facă nimic. Era un om urât și rău ca un demon, întruchiparea răului și deși era chior de un ochi avea un ochi de uliu. Pe făcătorii de rele care-i cădeau în mână, după ce-i snopea în bătaie, ca să mărturisească cele făcute și nefăcute, îi baga în închisoarea de la Sfântul Anton ( Piața de Flori) sau îi trimitea la ani grei de temniță”, George Potra.

Deși “avea salariu bun, gratificații serioase, jafuri și nenumărate “picușuri”, Căpitan Costache se împrumuta de parale pe care nu le mai înapoia

Bucureștencele își speriau copilașii cu “Fugi că vine Căpitan Costache”, de se ascundeau mititeiii în pivnița casei sau în fundul curții. Deși “avea salariu bun, gratificații serioase, jafuri și nenumărate “picușuri”, Căpitan Costache se împrumuta de bani pe care nu-i mai înapoia vreodată. În anul 1827 a împrumutat 1100 de lei de la neguțătorul Ivancea Hagi Stoiu, în 1828 a luat pe datorie marfă de blanarie în valoare de 200 de lei de la Petre Cojocarul, iar în 1834, 81 de galbeni împărătești de la Athanasie Petropolu, “supus prusienesc”. Reținea cu lunile salariile dorobanților pe care-i comanda și pentru care încasa el banii. Reclamații veneau “din afară” că polițistii nu îndrăzneau să deschidă gura. Chiar pe fosta lui soție Uța (de la Măriuța, n.n) a vrut s-o înșele, pretinzându-i 110 galbeni împărătești deși ea nu îi era datoare.

Căpitan Costache a murit de bătrânețe în casa lui spațioasă și bogat mobilată, fără să fie tras vreodată la răspundere pentru abuzurile sale

Serdarul Costache Chihăiescu a locuit până în anul 1838 în casa fostei sale soții, Uța ( Măriuța) din mahalaua bisericii Albe-Postavari (demolată de Ceaușescu în anii ’80, n.n), iar mai apoi și-a construit o casă proprie departe de centrul orașului, pe actuala Cale a Plevnei, care se numea pe atunci Podul de Pământ. O putem situa astăzi peste drum de fosta cazarmă a Regimentului de escortă și în apropiere de Malmaison, unde se aflau brutariile garnizoanei București. Presa anilor 1847 ne amintește că în apropierea lui Căpitan Costache, locuia arhimandritul Visarion, directorul “ Asezământului Coral” de la Curtea Veche. După spusele unor nepoți, casa lui Căpitan Costache era mare și spațioasă, frumos și bogat mobilată, cu o grădină întinsă și cu apă foarte salcie, în care se aruncau căpățâni de zahăr s-o îndulcească, pentru a fi bună de băut. Căpitan Costache a fost căsătorit de câteva ori, dar numai cu cea din urmă soție, cu Sița a avut copii: trei băieți și două fete. A murit bătrân și a fost înmormântat în curtea bisericii Sfântul Constantin din Calea Plevnei”, George Potra, “Din Bucureștii de ieri”.

Dacă a avut și pensie specială polițaiul Costache Chioru’ nu știm, dar în istoria Bucureștiului a intrat satrapul. Ce am mai scris despre „Senzația Bucureștiului de altădată” vedeți aici. Vor urma și altele, multe, frumoase și de mare senzație. Mai jos primul episod.