GREEN CITY

Capitala are 400 de hectare de maidan

La nivelul primăriei se desfăşoară, în prezent, acţiunea de inventariere a spaţiilor verzi din oraş, aşa-numitul Cadastru Verde, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei, potrivit NewsIn.

Până acum, au fost inventariate spaţiile verzi din cele 129 de parcuri ale oraşului şi din sectoarele 1 şi 6, precum şi terenurile degradate, iar edilii estimează că, până la sfârşitul anului, vor finaliza aceeaşi acţiune în sectoarele 2 şi 4.

Primarul general al Capitalei. Sorin Oprescu, a spus că municipalitatea nu poate miza foarte mult pe cumpărarea de terenuri cu spaţii verzi, pentru că proprietarii acestora cer sume mari, aproape prohibitive. „De pildă, unii au cerut 28 de milioane euro pentru şase hectare, iar alţii, 100 de milioane pe şapte hectare şi ceva lângă Herăstrău, adică de cel puţin trei-patru ori preţul zonei”, a mai spus Oprescu.

Potrivit datelor municipalităţii, unui locuitor din Capitală îi reveneau, acum doi ani, 16,38 metri pătraţi de spaţiu verde.


Recomandarile noastre


Parteneri

Poti citi si:
Close
Back to top button