ARHIVA B365

Capcane pentru cumpărători, într-un hipermarket din Bucureşti: Zahărul, mai scump după reducerea TVA

Deşi acum românii ar trebui să resimtă în buzunare reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA), mulţi nu observă mari diferenţe, pentru că unii comercianţi au redus TVA-ul după ce au umflat preţurile.

Digi24 a notat preţurile afişate la începutul lunii mai de hipermarketul Cora, în magazinul Lujerului. După reducerea TVA la alimente, în acest magazin zahărul Coroniţa a ajuns să fie mai scump cu un ban decât era înainte de ieftinire. Explicaţie este simplă: calculele s-au făcut nu la preţul din luna mai, 2,67 lei, ci la unul umflat: 3,05 lei.

La fel s-a întâmplat şi în cazul zahărului Mărgăritar: înainte de ieftinire costa 2,75 lei, dar preţul din care s-a tăiat TVA a fost 3,03 lei. Din care a rezultat o ieftinire de numai nouă bani.

Socoteala a fost identică şi pentru lapte. O sticlă de 1,4 litri costa, luna trecută, 7,21 lei. Acum este 6,69 lei, dar reducerea a fost aplicată unui preţ mai mare cu 40 de bani decât cel din luna mai: 7,61 lei.

Reprezentanţii hiperarketului Cora au explicat că magazinul a cumpărat zahărul mai scump, iar comparaţia făcută în cazul laptelui nu este corectă, pentru că preţul de acum o lună era promoţional. Compania a anunţat şi că va comunica un punct de vedere oficial în cursul zilei de luni.

Preţurile ar trebui să scadă cu 12%, pentru că TVA s-a redus de la 24% la 9% pentru alimente şi băuturi nealcoolice.

Vezi şi: Cum resimt românii în buzunare reducerea TVA la alimente


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button