Capcane în mediul online. Anunț DNSC: Românii sunt vizați de tentative de tip scam

18 iun. 2022
759 Afișari
Capcane în mediul online. Anunț DNSC: Românii sunt vizați de tentative de tip scam
Capcane în mediul online. Anunț DNSC: Românii sunt vizați de tentative de tip scam. Sursa foto: Facebook/ Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC

Utilizatorii se confruntă cu multe capcane în mediul online. Românii au tot fost vizați de tentative de tip scam în ultima săptămână, transmite DNSC. Câteva sfaturi pentru a nu ne lăsa păcăliți de atacatorii cibernetici.

Capcane în mediul online pentru români

Românii sunt ținte pentru tentativele de tip scam, cele care continuă să se folosească de imaginea unor retaileri sau magazine online populare în România sau chiar instituții publice.

În ultima săptămână, DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică) a primit mai multe notificări de la utilizatori care s-au întâlnit cu asemenea capcane online ce se foloseau de branding-ul Lidl România, CFR Călători sau Catena – Farmacia Inimii.

Tentative de tip scam

Specialiștii transmit că încercarea de păcălire a internauților păstrează aceiași pași ca în cazurile precedente:

  • Acest campanii false promit un premiu consistent (2.000-8.000 RON) pentru a participa la un concurs fals în care potențiala victimă trebuie să răspundă la câteva întrebări generale despre experiența avută în interacțiunea cu farmacia/supermarketul/instituția vizată.

Mai apoi, utilizatorii sunt redirecționați către diverse site-uri potențial periculoase unde li se cer date sensibile și, totodată, cer victimei să distribuie mai departe mesajul către contactele sale de WhatsApp.

Cum ne ferim

Specialiștii din cadrul Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică îi sfătuiesc pe internauți:

  • Să evite accesarea de link-uri din surse necunoscute. Acestea trebuie verificate cu o soluție de securitate;
  • O companie care organizează o campanie promoțională în România nu ar transmite mesaje în altă limbă. În toate cazurile textul este în limba engleză, iar acesta ar trebui să fie un indiciu clar că este vorba despre o tentativă de scam.
  • Promoțiile trebuie verificate mereu pe canalele oficiale ale organizațiilor vizate. Totodată, internatuții trebuie să fie atenți la domeniul site-ului pe care l-au vizitat pentru a participa la aceste concursuri false.

„Este destul de clar că un domeniu de tipul ‘pf7bg[.]cn’ nu poate fi unul oficial”, transmit specialiștii DNSC într-o postare pe Facebook.

  • Nu furnizați date personale, financiare sau de autentificare în speranța că veți primi un premiu.

Cookies