CONTRIBUTORSHUFFLIBERTATEANICE TO MEET YOU

Cântecul de leagăn al copiilor români: ”Pleacă, mamă! Aici nu ai niciun viitor!”

Călătoria mea de până acum prin țesuturile societății noastre mi-a arătat că sunt atât de multe ”Românii” într-una singură încât e greu să faci ”majorități” și e periculos să generalizezi. O să scriu totuși aici, negru pe alb, o ipoteză îndrăzneață: pentru românii din toate straturile sociale plecarea din țară reprezintă o aspirație. Pe șantier, la sparanghel, la studii înalte, la cerșit sau la furat, pe orice culoar de destin și-ar fi înscris copiii, mai mult sau mai puțin onorabil, părinții români s-au priceput ca nimeni alții în Europa să crească emigranți.

Cel mai probabil, nici România nu-i atât de cumplită cum ne-am deprins să ne spunem la nervi, nici țara de adopție nu-i atât de bună cum vrem să credem, însă autosugestia e mai puternică decât orice realitate obiectivă. Și, după cum spunea psihanalistul francez Emile Coué, ”nu voința, ci imaginația ne pune în mișcare”.

Cele trei valuri ale migrației românești spre Bruxelles

Analizând în profunzime comunitatea noastră din Bruxelles se observă tipare diferite de migrație, în funcție de vârstă, compoziția familiei și contextul socio-profesional în care s-au aflat migranții atât înainte cât și după instalarea în capitala Belgiei. Spre deosebire de polonezi și bulgari, românii nu sunt o comunitate omogenă. Dacă pe ceilalți est-europeni îi regăsim concentrați în câteva comune bruxelleze unde și-au creat rețele de sprijin și păstrează legături foarte strânse, românii sunt împrăștiați în toată Regiunea Bruxelles-Capitală. Au și ei o rețea de sprijin la care apelează atunci când au mare nevoie de un medic, un avocat, o firmă de transport, una de catering sau o menajeră, dar nu sunt dependenți de această rețea. Se reunesc în jurul unor mari obiective comune, cum ar fi alegerile din România, diaspora din Bruxelles fiind fruntașă în ce privește prezența la vot. Și-au dovedit solidaritatea atunci când răniții de la Colectiv au fost internați în spitale din Bruxelles și organizează periodic acțiuni de strângere de fonduri în beneficiul unor asociații din țară, însă sub nicio formă nu se poate spune că își caută înadins apropierea de alți români. Ba dimpotrivă! Una dintre concluziile cercetării mele calitative a fost că românii din Bruxelles au venit în trei valuri distincte care interacționează, se întrepătrund uneori, dar nu se amestecă.

Cele trei valuri ale migrației românilor

Migrația din România spre Vestul Europei, implicit și spre Bruxelles, a fost determinată de cele trei evenimente politice care au oferit românilor, etapizat, din ce în ce mai multă libertate de mișcare. Primul val s-a format în anii de după căderea comunismului, atunci când România își deschidea în sfârșit granițele, iar cetățenilor români li s-a acordat dreptul de a deține un pașaport permanent. Acest val de migrație era alcătuit în principal din muncitori mai puțin calificați și agricultori sezonieri. Primii imigranți.

Primul val al migrației

Aderarea la UE în 2007 a declanșat al doilea val de emigranți din România, mult mai larg și mai divers în ce privește categoriile profesionale, însă dominat clar de personalul medical. OECD susține că România a pierdut în jur de 39.000 de asistenți medicali și peste 20.000 de medici care acum trăiesc și profesează în străinătate. La 1 ianuarie 2014 au fost ridicate toate restricțiile încă impuse românilor pe piața muncii de nouă state membre UE, inclusiv Belgia, și atunci a început mișcarea spre Vest a unei populații care nu mai era motivată doar de dorința de a câștiga mai mulți bani, ci de a obține un alt stil de viață, mai echilibrat, mai cosmopolit.

Aceștia alcătuiesc al treilea val de imigranți români ajunși la Bruxelles. Oameni care avuseseră cariere destul de solide în țară și o situație financiară bună potrivit standardelor de la noi, deja familiști mulți dintre ei, s-au uitat pe harta lumii în căutarea unui spațiu în care să ia de la capăt, iar fiecare membru al familiei să se simtă valorizat și tot mai mulți ajungeau la concluzia că la Bruxelles ar putea să-și construiască o viață bună. Însă ceea ce vreau să rețineți din stratificarea pe care am prezentat-o în figura de mai sus este că acea pătură a muncitorilor din construcții reprezintă fundația solidă pe care s-a clădit comunitatea puternică și atât de diversă în care astăzi e atât de ușor să te ”înșurubezi”. Când antreprenorii locali au înțeles că muncitorii români au devenit indispensabili pe șantierele Belgiei, și-au dat seama că e mai rentabil să recruteze și managementul care să coordoneze echipele de muncitori tot din România, surmontând astfel problemele de comunicare. Peste acest prim strat de muncitori pricepuți, românii din clasa de mijloc au găsit condițiile potrivite pentru a se așeza și a prospera. Dacă vreți să o spunem și mai sofisticat de atât, românii cu ”gulere albastre” au creat nevoia de tot mai mulți români cu ”gulere albe” la Bruxelles.

„Euroromânii”

I-am poreclit așa pe subiecții mei extrași din cel de-al treilea val de imigranți români la Bruxelles după ce am citit cartea ”Eurostars and eurocities” a sociologului Adrian Favell, o lucrare de referință în dezbaterea despre identitate europeană și mobilitate în interiorul granițelor UE. Cercetătorul englez intervievase șaizeci de cetățeni care deveniseră rezidenți în alt stat membru UE decât cel în care s-au născut. Studiul lui Favell s-a încheiat în 2006, cu un an înainte de aderarea noastră și a bulgarilor și cu mult înainte de aderarea croaților, adică exact cetățenii europeni care sunt astăzi campionii mobilității în Uniunea Europeană, însă lectura mi-a fost utilă deoarece mi-a evidențiat cel puțin o diferență majoră între vestici și est-europeni când se raportează la identitatea europeană. Pentru cei din Vest, cetățenia europeană e ceva mai degrabă simbolic, un supliment la cetățenia națională și o necesitate practică. Pentru românii din clasa de mijloc, cei care au ajuns deja la maturitate așteptând exasperați reforma statului, este asul pe care îl scot din mânecă atunci când hotărăsc să o ia de la capăt în altă parte. Este biletul lor spre un stil de viață pe care consideră că îl merită, dar nu mai nădăjduiesc să-l dobândească acasă. Figura următoare ne arată câți conaționali s-au folosit de cetățenia europeană ca să înceapă o nouă viață la Bruxelles după 2014.

Câți români s-au folosit de cetățenia europeană ca să înceapă o nouă viață la Bruxelles după 2014.

De la 1 ianuarie 2014 până la 1 ianuarie 2015, în ultimul an de mandat al Președintelui Băsescu, 3.717 români s-au stabilit la Bruxelles cu acte în regulă. Alți 3.291 li s-au alăturat până la 1 ianuarie 2016, acesta fiind primul an de mandat al Președintelui Iohannis. Ritmul de creștere încetinește pe durata guvernării tehnocrate, 1.728 de noi rezidenți fiind înregistrați la 1 ianurie 2017, și devine chiar mai lent în primul an de guvernare PSD, cu doar 1.285 de noi rezidenți înregistrați la 1 ianuarie 2018. După această dată, ritmul de creștere s-a intensificat din nou, încă 4.426 de persoane părăsind țara pe coridorul migraționist București-Bruxelles până la 1 ianuarie 2020. I-am spus ”coridorul București-Bruxelles” deoarece foarte mulți dintre rezidenții români din Bruxelles provenind din al treilea val și prezentând trăsăturile clasei de mijloc, fie sunt bucureșteni, fie sunt născuți în alte părți ale României, dar locuiseră la București în anii premergători emigrării.

În căutarea fericirii

Obiectivele pe care le-am urmărit realizând acest studiu au fost să semnalez apariția unui nou tipar de migrație românească spre Bruxelles și să definesc trăsăturile acestei populații. Nu zic că doar un cercetător român ar fi putut să facă asta, dimpotrivă, ideal este să nu te izolezi într-un punct de vedere național ci să cooperezi cu parteneri de alte naționalități, dar voi sublinia importanța interviurilor realizate în limba maternă a subiecților. Tonul vocii și vocabularul întrebuințat alcătuiesc un cod de limbaj care transmite informații suplimentare. Așa am ajuns la concluzia că al treilea val de emigranți români este format dintr-o clasă de mijloc resentimentară care părăsește România într-un ritm accelerat motivată de dorința de a găsi o stare de bine, între mai mulți oameni ”ca ei” sau ”din filmul lor”, precum și un echilibru între viața de familie și cea profesională. Resentimentele vin din frustrarea că în societatea românească nu a existat niciodată o corespondență directă între nivelul educației, efortul depus la locul de muncă, posibilitățile financiare și prestigiul social, iar dezechilibrele care derivă din asta s-au transformat pentru mulți dintre ei în compromisuri de nesuportat.

Când am filtrat răspunsurile la întrebarea închisă ”Cât de mulțumit sunteți de viața dvs. la Bruxelles?” și am selectat doar răspunsurile celor cu studii superioare care se stabiliseră la Bruxelles după 2014, gradul de satisfacție s-a dovedit uluitor de mare: 99% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți.

Cât de mulțumiți de noua lor casă sunt românii care au plecat din țară

Aș fi putut să mă opresc aici și să rămân cu portretul unei comunități fericite, dar n-am putut să nu mă întreb dacă procentul ăsta reflectă cu adevărat cât de bună e viața lor la Bruxelles, sau cât de nefericiți au fost acasă? Sau amândouă? Despre formarea atașamentelor, simțul locului și identitatea europeană vs. cea națională vă spun mai multe în articolul următor. Aveți grijă de voi!


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button