Caniculă și disconfort termic ridicat în București. ANM a emis prognoza meteo pentru luni

08 aug. 2022
234 Afișari
Caniculă și disconfort termic ridicat în București. ANM a emis prognoza meteo pentru luni
Caniculă și disconfort termic ridicat în București. ANM a emis prognoza meteo pentru luni. Sursa foto: Pexels

Valul de căldură persistă în București, astfel că avem parte de caniculă și disconfort termic ridicat. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luni, 8 august.

ANM: Caniculă și disconfort termic ridicat în București

Valul de căldură continuă să persiste în partea de sud-vest, sud şi sud-est a teritoriului, unde disconfortul termic se va menţine ridicat, iar pe arii relativ extinse va fi caniculă.

În zonele montane și submontane, dar și în centrul țării, începând cu a doua parte a zilei, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor apărea perioade cu înnorări, ploi ce vor avea şi caracter torenţial, tunete și fulgere, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de vijelii şi grindină.

În unele locuri, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor depăşi 15-25 l/mp. Valorile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 12 și 24 de grade Celsius.

Valul de căldură persistă, luni, 8 august, în București. Avem parte de caniculă și de disconfort termic ridicat. După-amiază, temperatura maximă va fi de 36 de grade Celsius. Temperatura minimă va fi de 19 grade Celsius. Cerul va fi variabil în Capitală, iar vântul va sufla slab până la moderat, potrivit ANM.

Vremea la munte și la mare

Instabilitatea atmosferică se va accentua la munte, spun meteorologii. Pe arii extinse vor apărea perioade cu înnorări, ploi ce vor avea şi caracter torenţial, tunete și fulgere, dar şi condiţii de vijelii şi grindină. În unele locuri cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor depăşi 25 l/mp.

Vremea se menține călduroasă la mare. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Intensificări ale vântului vor apărea pe parcursul zilei. Valorile maxime se vor încadra între 29 și 33 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 21 și 24 de grade Celsius. Apa mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade Celsius.

Cookies