Canicula în Bucureşti: la prim-ajutor nu e apă, dar poţi să-ţi iei blană de alături

de:
14 iul. 2011
0 Afișari
Canicula în Bucureşti: la prim-ajutor nu e apă, dar poţi să-ţi iei blană de alături

Bucureşti, puţin trecut peste ora 11. Cod galben de caniculă. În buricul târgului, la Unirii, dupa o călătorie de jumătate de oră dinspre periferie într-un autobuz fără aer condiţionat, gândul te duce automat la ceva rece de băut. Mai ales că, uitându-te la termometru, mercurul bălteşte deja în jurul valorii de 30 de grade în timp ce urmele de tocuri din asfalt se înmulţesc şi sunt din ce în ce mai pronunţate în locurile scăldate de soare. Nimic mai firesc pentru luna lui cuptor într-o Capitală cu un climat cu veri calde şi uscate. În aceste condiţii, regula spune că populaţia trebuie să fie pusă la „adăpost” de instituţiile statului.

Toate autorităţile, de la primăriile de sector până la Prefectura Capitalei, spun că şi-au dat mâna şi-au luat măsuri anti-caniculă. “Zeci de corturi cu apă rece şi puncte de prim ajutor, în parcuri, pieţe şi intersecţii din Capitală”, se arată în mai toate comunicatele de presă parafate de regulă de “Comitetul pentru situatii de urgenţă”. În Centru însă, la faţa locului, măsurile par că au fost luate doar pe hârtie.

La piaţa Unirii, cu toate că există patru guri de metrou, un număr impresionant de linii RATB care se intersectează şi trafic pietonal pe măsură, există doar un singur cort “anti-canicula”. Este inchis şi ascuns de ochii lumii. Trebuie să faci un ocol considerabil din faţa magazinului Unirea până în mijlocul parcului, acolo unde, pe o alee aproape necirculată, este plantat un astfel de cort.

“Din grija pentru dumneavoastră

În miezul zilei, cortul vişiniu ridicat de Primăria Municipiului Bucureşti în mijlocul Parcului Unirii este închis. Dinăuntru, din spatele unui banner pe care scrie cu litere de-o schiopă PUNCT DE PRIM AJUTOR, se aud voci stinse. Cel mai probabil nu din cauza căldurii pentru că de-afară se obsevă ieşit burlanul aparatului de aer condiţionat mobil din care picură apă. În faţă, pe-o bancă, cu mâinile împreunate la ceafă, un paznic priveşte în gol. Are mânecile suflecate şi pantalonii ridicaţi până la genunchi cu toate că este în uniformă. “Fiţi amabil, aş dori şi eu un pahar cu apă. Se poate intra?”, vine întrebarea. Nederanjat, paznicul răspunde plictisit, dupa câteva secunde de tăcere. “Nu-i. S-a terminat!”, zice ridicându-se în capul oaselor. „A plecat maşina după apă”, continuă lungindu-şi braţele pe spătarul băncii.

În spatele lui, în cort, s-a făcut linişte. Doar un zgomot de fermoar se aude strident în zumzăitul monoton al traficului de la Unirii. “Reveniţi mai tarziu”, spune el uitându-se amorţit în altă parte. Din cort, din spaţiul gol lăsat în urmă de fermoarul uşii, o mână de bărbat cu un ceas lucios îşi face loc afară. Are între degete un chiştoc pe care îl aruncă la întâmplare în faţa cortului, dintr-un bobârnac.

Iarna car şi vara sanie

În toiul zilei dogoreala năuceşte pe oricine care ar sta mai mult de cinci minute în bătaia soarelui. Nu şi în parcul de la piaţa Unirii unde, din câte se pare, banii ţin loc de răcoare. Unul lângă altul, printr-o simetrie cromatică agasantă cu roşu şi albastru, câteva corturi sunt aliniate pe aleea dinspre magazinul Unirea.

Nu sunt cu apă rece sau aer condiţionat ci cu obiecte artizanale, produse naturiste şi blănuri de toate categoriile şi mărimile. Corturile cu haine de iarnă sunt în jur de cinci la număr, iar vânzatorii care pe unde împrăştiaţi la umbră. Cu greu îşi fac curaj să treacă prin soare şi să intre în cort când vreun client pipiăie curios blănurile pufoase.

N-am vândut nimic de trei zile”, mărturiseşte domnul Cornel din Bistriţa, care-i lac de apă. „Poftiţi doamnă, poftiti şi vă uitaţi!”, îşi întrerupe spusele din cauza unor priviri curioase venite din mijlocul aleii. “Cât costă?”, întreaba femeia lăsând jos o cuşcă cu o pisică înăuntru. “Vulpea, e 200(n.r. – lei) dar dacă o cumpăraţi acum v-o las la 120”, continuă bistriţeanul. “E prea cald, n-o iau acum…”, zice femeia după un timp, potrivindu-şi gulerul de vulpe în faţa unei oglinzi pătate.

La 10 metri distanţa, într-un cort ceva mai bogat în blănuri, doamna Elena din Târgu Mureş îsi caută de lucru cu un bidon în mână. E singurul brazdat cu urme de apă pe jos. Aici aceeaşi poveste. „Anul trecut mergea mai bine, dar de când le-au tăiat pensiile… nimic. Vin, se uită, îmi zice să le pun deoparte şi pe-urmă dispar”, zice femeie stergându-şi fruntea de transpiraţie. „Stăm până le vindem”, continua aceasta uiându-se la ceas. E 12 si 20 şi termomentrul indică deja 32 de grade Celsius la umbră.

Cookies