Caniculă în București. ANM a emis prognoza meteo pentru weekendul 2-3 iulie

01 iul. 2022
994 afișări
Caniculă în București. ANM a emis prognoza meteo pentru weekendul 2-3 iulie
Caniculă în București. ANM a emis prognoza meteo pentru weekendul 2-3 iulie. Sursa foto: Pixabay

Avem parte de caniculă în București și disconfort termic ridicat. ANM a emis prognoza meteo specială pentru weekendul 2-3 iulie 2022.

Este caniculă în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo specială pentru București, valabilă în intervalul 1 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 21:00.

Astfel, începând de vineri, 1 iulie, ora 12:00 și până sâmbătă, 2 iulie, ora 09:00, vremea din Capitală se va menține caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Potrivit meteorologilor, temperatura maximă se va încadra în jurul valorii de 35 de grade Celsius.

Cerul se menține variabil, dar după-amiaza și seara sunt șanse să apară înnorări temporar
accentuate. Atunci va exista probabilitatea să se înregistreze și intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice și ploi (2…5 l/mp, izolat posibil peste 10 l/mp). Temperatura minimă va fi de
19-20 de grade Celsius.

Prognoza meteo pentru weekendul 2-3 iulie

De sâmbătă, 2 iulie, ora 09:00 și până duminică, 3 iulie, ora 21:00, vremea din București fi în continuare caniculară, iar disconfortul termic se va menține ridicat, potrivit informațiilor oficiale transmise de ANM.

Cerul va fi variabil, dar în cursul după-amiezilor probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată. Posibil să apară intensificări de scurtă durată ale vântului, ploi cu tunete și fulgere și vijelii.

Temperaturile maxime vor fi de 34-35 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi de 18-21 de grade Celsius.

Cod galben de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie transmite că rămâne valabilă atenționare de tip cod galben de caniculă în București, dar a emis și o atenționare de tip cod galben de vreme rea pentru mai multe județe din țară.

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil vineri – 1 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21:00.

În intervalul menționat mai sus, în nord-vestul, centrul și local în sudul României, dar și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze de peste 55…75 km/h), descărcări electrice, plloi torențiale și izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp.

Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară. Sursa foto: Captură/ ANM
Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară. Sursa foto: Captură/ ANM
Cookies