Candidaturi inedite la Primăria Capitalei: Un șofer de taxi comunist şi o pensionară-poetă

de:
01 mai 2016
0 Afișari
Candidaturi inedite la Primăria Capitalei: Un șofer de taxi comunist şi o pensionară-poetă

ALEGERI BUCUREȘTI 2016:

Cătălin Berenghi – independentul care a vopsit porcii în culorile tricolorului

El este cel care a adus şapte purcei vii vopsiţi cu roşu, galben şi albastru pe terenul din Capitală alocat de Guvern Cultului Musulman, pentru construcţia unei moschei. De asemenea, a îngropat două carcase de porci congelate pe terenul din Bulevardul Expoziţiei, mediafax.ro.

Cătălin Berenghi nu este la primul protest atipic. Proprietar al unei cafenele din centrul Bucureştiului, a plantat porumb, căpşuni, roşii, ceapă, flori şi mentă într-o grădină improvizată pe trotuarul din faţa cafenelei, în semn de protest faţă de tărăgănarea lucrărilor de înlocuire a pavajului din zonă.

Lozinca lui Berenghi este simplă: Eu nu vă promit nimic!

„Am hotărât să intru în cursa electorală pentru funcţia de Primar General al Capitalei. Fac acest pas la îndemnul miilor de oameni care-mi cunosc şi apreciază implicarea în nenumărate activitaţi civice de mare răsunet. Spre deosebire de ceilalţi candidaţi, sustinuţi şi propulsaţi de diferite partide ori obscure grupuri de interese, eu nu vă promit nimic din ceea ce pălăvrăgesc ei. Astăzi a venit vremea faptelor, iar nu a vorbelor deşarte, de care am avut parte în ultimii 27 de ani. Candidez independent, astfel că nu voi avea obligaţii şi nici tribut de plătit faţă de cineva. Această libertate absolută îmi dă dreptul să fac doar ceea ce trebuie”, anunţa Cătălin Berenghi pe pagina sa de Facebook.

Petre Ignatencu – şoferul de taxi, nostalgic după regimul comunist

Un alt bucureştean care ar dori să ajungă primar general este Petre Ignatencu, şofer de taxi. El este cel căruia judecătorii i-au respins cererea de reînfiinţare a Partidului Comunist Român. Acum şi-a depus candidatura din partea Partidului Comunitar din România. Potrivit unui CV postat pe siteul npcr.ro (Noul Partid Comunist din România – n.r.), Petre Ignătencu afirmă că a fost membru UTC din anul 1969, că a vrut să intre în PCR în 1989, dar nu a mai apucat pentru că a regimul comunist a fost înlăturat în decembrie 1989. A fost membru al Partidului ”Frontul Salvării Naţionale” din iunie 1990, de unde a demisionat ca semn de protest faţă de adoptarea Legii Fondului Funciar şi a Legii Privatizării, pe care le-a considerat, atunci, ca legi care vor distruge economia naţională. El a fondat, în martie 2002, Comitetul de iniţiativă pentru înfiinţarea Noului Partid Comunist Român, care a funcţionat sub această formă până la 27 martie 2010 când se comasează cu Comitetul de reorganizare al Partidului Comunist Român înfiinţat de Virgiliu Zbăganu, constituind actualul Comitet de Reorganizare al Partidului Comunist Român. În prezent este, printer altele, preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Româno-Ruse, lider al Asociaţiei ”Che Guevara” – România şi preşedinte fondator al Asociaţiei de Prietenie Româno-Venezueleană „Simon Bolivar”.

Nicolae Toteanu – independent

Nicolae Toteanu a încercat să-şi depună candidatura şi în 2009, la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central i-a respins atunci dosarul, deoarece nu era însoţit de liste de semnături de susţinere. Nicolae Toteanu nu s-a lăsat şi a contestat decizia BEC la Curtea Constituţională. În sesizare, Toteanu a ameninţat chiat că îi va chema în judecată pe preşedintele României, pe Regele Mihai, CEDO, ONU precum şi alte autorităţi şi persoane fizice, pentru a dovedi existenţa unui conflict de interese al celorlalţi candidaţi admişi.

Sevastiţa Dumitrache

Cadru didactic pensionar, Sevastiţa Dumitrache se prezintă ca fiind pictor şi scriitor.

Petrică Dima – Comisarul

„Bucureşteni, aveţi o şansă, să nu o risipiţi. El este Comisarul, Omul cu Mâinile curate – apărătorul Dreptăţii, Duşmanul hoţilor şi corupţilor. El face, nu promite! Primar general Dima Petrică”, este prezentarea candidatului PSR.

Potrivit descrierii de pe pagina sa de Facebook, Petrică Dima este un comisar în rezervă, luptă cu Patriotism, Cinste, Acţiune, Onoare pentru siguranţa, dreptatea şi confortul bucureştenilor dezamăgiţi .

Dumitru Borţun – fost consilier al lui Iliescu

În cursa electorală pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ar fi vrut să intre şi profesorul Dumitru Borţun, specialist în Relaţii Publice, Doctor în Filosofie, din partea partidului condus de Mircea Geoană, Partidul Social Românesc.

Din 1993, Borţun este cadru didactic la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – SNSPA. În acelaşi an a devenit expert la Preşedinţia României, Departamentul de Politica Internă, în doi ani a fost avansat la funcţia de consilier. În 2000 a fost consilier de imagine al lui Mugur Isărescu, candidat independent la alegerile prezidenţiale.

Nicu Neamţu – Partidul Republican

Alegerile locale aduc în prim plan şi formaţiuni noi. Este vorba despre Partidul Republican, care l-a propus pentru Primăria Capitalei pe avocatul Nicu Neamţu, care este chiar liderul formaţiunii. ”Am fost întrebat de mai multe ori de ce am ales să candidez la Primăria Generală. Un prim şi simplu răspuns este acesta: am ales să mă pun în sprijinul oamenilor deoarece consider că asta ar trebui să fie ceea ce animă orice persoană altruistă”, a scris Neamţu pe Facebook.

Bogdan Diaconu şi Patrulele Vlad Ţepeş

O altă formaţiune nouă pe scena politică este şi Partidul România Unită. Ca şi în cazul Partidului Republican, şi PRU l-a trimis în această cursă pe liderul formaţiunii, Bodgan Diaconu. PRU a anunţat formarea patrulei Vlad Ţepeş, condusă de campionul K1, Daniel Ghiţă. „Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are câştig de cauză”, a susţinut Ghiţă. Sportivul şi-a motivat decizia de a se implica în organizarea Patrulei lui Vlad Ţepeş prin dezamăgirea simţită în urma protestelor la care a participat şi „nu s-a schimbat nimic”. În ceea ce priveşte programul de guvernare al partidului, „Programul Ţepeş pentru România românilor”, acesta conţine nouă măsuri prin care partidul vrea să „pedepsească batjocorirea demnităţii naţionale a românilor şi furtul din avuţia publică”. Bogdan Diaconu este deputat. Înainte de a înfiinţa PRU, el a fost membru PC şi PSD.

Mirel Mircea Amariţei – ProDemo

Mirel Mircea Amariţei a candidat în 2014 pentru funcţia de preşedinte al României. Atunci a obţinut sub 8000 de voturi. Este de profesie avocat, fiind liderul partidului Prodemo. Numele său apare în dosarul privind insolvenţa Realitatea Media. Amariţei este acuzat că, alături de Maricel Păcuraru şi Sorin Ionuţ Barbu, a antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea. Potrivit presei, Mirel Amariţei se recomanda ca preşedinte al Institutului de Cercetare, Studii Comportamentale şi Biometrie şi este preocupat de studiul subconştientului.

Ionel Cristinel Deaconescu – PER

Între 2009 şi 2012 Cristinel Deaconescu a fost consilier al deputatului Silviu Prigoană. În prezent este consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a respins cinci candidaturi: Sevastiţa Dumitrache, Petre Ignătencu (Partidul Comunitar din România), Nicolae Toteanu, Mirolsav Taşcu Stavre (Partidul Verde) şi jurnalistul Adrian-Liviu Avram.

Cookies