Când va fi terminat noul aeroport din sudul Capitalei

de:
18 apr. 2012
4 Afișari
Când va fi terminat noul aeroport din sudul Capitalei

Răcaru a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în urmă cu două săptămâni compania Infra Group, având ca asociaţi Romstrade şi Blue Air, a semnat un contract de consultanţă financiară cu Lufthansa Consulting pentru proiectul noului aeroport ce va fi construit la 20 de kilometri sud de Capitală. Proiectul a fost demarat de compania Infra Group, care intenţionează să construiască un aeroport privat pe o suprafaţă de peste 255 de hectare la Adunaţii Copăceni, în judeţul Giurgiu

Potrivit lui Grigore Răcaru, în patru – cinci luni, Infra Group ar putea primi autorizaţia de construcţie de la Primăria Adunaţii Copăceni, astfel că la finele anului în curs ar putea demara construcţia aeroportului. Finalizarea proiectului este prevăzută să aibă loc la 30 de luni de la data obţinerii autorizaţiei de construcţie, scrie evz.ro.

La rândul său, primarul localităţii Adunaţii Copăceni, Ion Tache, a precizat că a fost eliberat PUZ-ul, care a fost aprobat şi de Consiliul Judeţean Giurgiu, şi se aşteaptă documentaţia necesară eliberării autorizaţiei de construcţie.

În ceea ce priveşte investiţia finală, Grigore Răcaru a spus că aceasta a fost estimată la circa 200 – 220 milioane de euro, însă sunt mai multe valori puse pe masă de companiile de proiectare, deci încă nu este cunoscută valoarea finală.

„Noi gândim ca acest aeroport să fie dezvoltat modular, pe trei sau chiar patru faze. Pe lângă cererea de oferte pentru consultanţă financiară am cerut şi oferte pentru proiectarea respectivului aeroport; cerere de oferte cu direcţie pentru companiile specializate din străinătate. Am avut două faze de preselecţie, pe urmă încă o preselecţie, iar acum suntem în discuţii cu ultimele două companii de renume. Nu vreau să le menţionez acum pentru că suntem încă în negocieri. Faza finală ajunge cam la 200 – 220 milioane de euro”, a spus Răcaru.

Directorul de strategie şi dezvoltare al grupului Romstrade a adăugat că investiţiile din prima fază nu au cum să fie sub 120 – 130 milioane de euro.

„Acum suntem în faza de a construi partea de studiu de fezabilitate, de proiecţie de trafic pe termen scurt, mediu şi lung şi, în funcţie de rezultatele financiare care se vor evidenţia în acest model financiar, vom dimensiona investiţiile sau etapizarea investiţiilor. În orice caz, prima fază a investiţiilor nu va putea fi sub 120 – 130 milioane de euro. În prima fază, aeroportul va avea o singură pistă de 3.200 de metri, orientată est-vest, în baza studiilor de direcţie şi intensitate a vântului. Estimăm o capacitate, în prima fază, de 2 milioane de pasageri care pleacă, anual. De asemenea, estimăm cam 10 mişcări pe oră şi cam între 1.300 şi 1.500 de pasageri în orele de vârf. În urma previziunilor de trafic vom defini capacităţile şi paşii următori pentru construcţia celorlalte faze ale aeroportului”, a mai precizat Răcaru.

Cookies