Când tragi de coadă pisica lui Schrödinger și te prinzi că miracolul vieții stă în relațiile dintre noi

de: Andrei Stupu

07 mai 2021

319 Afișari

Când tragi de coadă pisica lui Schrödinger și te prinzi că miracolul vieții stă în relațiile dintre noi

Pe valul spiritualității new age, extrem de populare astăzi, mai ales în rândurile tinerilor, se urcă tot felul de teorii care justifică sensul vieții, care explică natura emoțiilor noastre și care propun soluții la tot felul de probleme prin diverse tehnici: de la ritualuri, la rugăciuni, cristale, talismane și altele. Inclusiv eu am acumulat o colecție serioasă de obiecte de toate felurile care își merită locul în casă cel puțin datorită aspectului foarte frumos, dacă nu proprietăților ”magice” pe care le au. Tema e controversată pentru cei extrem de dogmatici religios pentru că aceste elemente nu sunt specifice cultului ortodox și sunt, nu de puține ori, confundate chiar cu vrăjitorii, farmece și alte practici oculte.

Nu am argumente nici pro, nici contra în această privință, nefiind un practicant convins nici al ocultismului, nici al religiei majoritare, prin urmare nu sunt în măsură să evaluez nici eficiența, nici corectitudinea, nici puterea acestor credințe. Eu sunt de părere că fiecare om are nevoie de o poveste pe care să și-o spună pentru a face față realității și că noi toți avem libertatea absolută de a ne alege principiile pe baza cărora ne trăim viața, preferabil morale – și pentru că moralitatea nu e validă decât în contextul unui ecosistem moral – hai să le numim orientate spre bine – iar binele, pentru că e relativ – înseamnă conservarea stării de bine a fiecărui om în baza definiției personale a acestuia.

Cea mai puternică teorie științifică

Totuși, dacă ar fi să apelăm la știință, încercând totuși să-i depășim cruntul realism – nu există Dumnezeu – ce ne-ar spune cea mai rafinată, dar și cea mai puțin înțeleasă teorie științifică? Teoria cuantică a luat naștere la începutul secolului trecut și, deși are numeroase aplicații practice asupra atomilor, particulelor elementare, semiconductorilor, laserilor, fizicii Soarelui și multe altele, oamenii de știință încă nu reușesc să o explice întru totul.

După o serie de colaborări uluitoare în lumea fizicii secolului XX, oameni geniali, majoritatea laureați ai Premiului Nobel, au reușit să formuleze teoria cuantică. Albert Einstein, Niels Bohr, Max Born, Werner Heisenberg, Erwin Schrodinger, Wolfgang Pauli și Pascual Jordan sunt cei mai importanți contributori în domeniul mecanicii cuantice, munca lor fiind cea care a dus la o formulă extrem de simplă în comparație cu ce ne-am aștepta noi, fiind compusă din doar opt simboluri: XP-PX=iħ. Nu vă gândiți că am scris-o pentru a o explica, nu am competența necesară, e însă foarte simplu de reținut și sunt convins că merită aceeași popularitate cu E=mc(pătrat). Totuși, pentru a o citit măcar, reținem că litera X indică poziția unei particule, că litera P reprezintă viteza particulei înmulțită cu masa, litera i e un simbol matematic pentru rădăcina pătrată a lui -1, iar h bară e constanta lui Planck împărțită la 2𝝅. Simplu, teoria cuantică a pornit de la faptul că electronii din componența unui atom sar de pe o orbită pe alta: electronul ajunge să nu fie nici într-un loc, nici în altul, cumva, se află în ambele locuri – superpoziție cuantică.

Observația modifică realitatea

Dar nu despre componenta fizică a fizicii vreau să vă vorbesc (nu că aș ști să spun mai multe fără intervenția urgentă a unui acreditat cunoscător de fizică), ci despre componenta filosofică a fizicii cuantice. Sunt numeroase încercări de a explica ce se întâmplă cu electronii în contextul mecanicii cuantice. Cea mai cunoscută metaforă este numită ”pisica lui Schrödinger” – de la fizicianul Erwin Schrödinger. Avem o cutie dotată cu un dispozitiv, în această cutie este închisă o pisică și știm că în interior se va produce un fenomen cuantic cu probabilitatea de ½ . Dacă fenomenul se produce, dispozitivul deschide o fiolă cu otravă și pisica moare, dacă nu, fiola rămâne închisă și pisica trăiește în continuare. Pisica noastră este fie moartă, fie vie, atâta timp cât nu deschidem cutia să o observăm. Sunt mai multe încercări de a explica în ce stare se află pisica, toate având fracturi logice și fiind, prin urmare, incorecte. Cumva, toată teoria asta este despre observație și vrea să spună că simplul fapt de a observa ar fi suficient pentru a modifica realitatea.

Relațiile – fundamentul teoriei cuantice

Abia acum ajung și la tema centrală a articolului de față: relațiile. Fizicianul Carlo Rovelli, din cartea căruia am reușit să înțeleg și eu câte ceva despre cuante – care înseamnă ”granule” – grupuri de particule – explică teoria cuantică într-o manieră care schimbă cu totul abordarea de până acum. El spune că în cadrul materiei nu pot exista un element observat și unul observator. Lumea, spune Rovelli, nu mai poate fi percepută în entități, obiecte și lucruri observabile, ci înțeleasă ca sumă de interacțiuni. Îl citez: ”Teoria cuantelor e teoria felului în care se influențează lucrurile, iar aceasta e cea mai bună descriere a naturii de care dispunem astăzi.” Mai clar ”o piatră nu are o poziție a ei, are o poziție numai față de altă piatră de care se ciocnește. Cerul nu are culoare în sine, are o culoare în raport cu ochiul meu care-l privește. O stea nu strălucește pe cer ca o entitate independentă, e un nod într-o rețea de interacțiuni care formează galaxia din care face parte…”

Care e, până la urmă, mesajul acestui articol? Că absolut toate elementele acestui Univers sunt interconectate. Că nu existăm ca indivizi, că nu reprezentăm ceva ”observabil” în lipsa relațiilor pe care le creăm cu celelalte elemente ale mediului nostru, că indiferent cum numim totul ăsta legat până la ultima fărâmă – Dumnezeu, conștiință colectivă, Univers, multivers, sens – aproape că nici nu mai contează. Fizica ne spune că ”viitorul nu e determinat de trecut: lumea e probabilistică”. Te aștepți ca un om care învață pentru examen să ia examenul, da, asta este probabil, dar chiar dacă poți să prevezi asta nu poți să prevezi că îl va călca mașina în dimineața examenului. M-am dus la un exemplu ”trist”, dar la fel se întâmplă și cele mai fericite lucruri: îți găsești iubirea vieții în stația de autobuz, trăiești pe o sferă cu o atmosferă improbabilă care se învârte în jurul unei bile de foc nuclear, ții în brațe un copil rezultat în urma a câteva milioane de recombinari genetice.

Miracolul conexiunii

Cum ar spune Einstein: ”Sunt două moduri de a-ți trăi viața. Unul: de a crede că nu există miracole. Altul: de a crede că totul e un miracol.” Și alegerea perspectivei e foarte simplă, poți să nu știi ce e aia relativitate, ce e aia cuantică, ce e aia gaură neagră, poți să-ți alegi să găsești oportunitate în haos și să nu uiți de amenințarea care pândește în adâncul ordinii. Carlo Rovelli găsește cea mai frumoasă explicație a teoriei cuantice în scrierile unui antic indian, care au apărut cu 2000 de ani înaintea formulei matematice: ”a înțelege că nu existăm ca entități autonome ne ajută să ne eliberăm de atașament și de suferință. Viața are sens și e prețioasă tocmai datorită efemerității ei, datorită absenței oricărui tip de Absolut. Realitatea, inclusiv noi înșine, nu e decât un văl subțire și fragil dincolo de care nu mai e nimic”.

Prin urmare, crucea ca obiect există în raport cu materialul din care e făcută, crucea ca simbol există în raport cu oamenii care o încarcă cu semnificație, cristalele ca obiecte există în raport cu chimia mineralelor, cristalele ca elemente magice există în raport cu oamenii care cred în puterea lor protectoare, Mohamed ca om există în raport cu specia Homo sapiens, Mohamed ca profet există în raport cu oamenii care îl investesc în acest rol și așa mai departe. Eu, care nu exist ca scriitor decât în raport cu voi, cititorii acestui articol, vă îndemn la acceptare și la seninătate, vă îndemn să vă bucurați de credințele voastre, lăsându-i pe ceilalți să se bucure de ale lor, pentru că indiferent cât de diferite ar fi ele, niciunele nu există decât în raport cu umanitatea care le-a creat, iar umanitatea e o sumă de relații dintre oameni, nu o colecție de indivizi.

Nota B365.ro: Mai avem gânduri și povești de-ale lui Andrei, câteva sunt mai jos:

Andrei Stupu