Când se reiau, de fapt, lucrările la Patinoarul Flamaropol. Deocamdată, vechiul proiect nu mai e de actualitate și trebuie adus la zi

03 sept. 2024
450 afișări
Când se reiau, de fapt, lucrările la Patinoarul Flamaropol. Deocamdată, vechiul proiect nu mai e de actualitate și trebuie adus la zi
Când se reiau, de fapt, lucrările la Patinoarul Flamaropol. Deocamdată, vechiul proiect nu mai e de actualitate și trebuie adus la zi. Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Lucrările la Patinoarul Flamaropol vor fi reluate, însă mai întâi trebuie actualizat proiectul. Actualizarea ar trebui să dureze maxim 4 luni, apoi vor reîncepe și lucrările, anunță Nicușor Dan.

Lucrările vor fi reluate de la stadiul de 26%.

Când se reiau lucrările la Patinoarul Flamaropol

Nicușor Dan a anunțat că a dat ordinul de începere pentru continuarea lucrărilor la Patinoarul Flamaropol. Lucru deja știut, încă de vineri, 30 august, când consilierul general Nicorel Nicorescu a anunțat că municipalitatea a dat ordinul de începere la data de 29 august 2024.

Întâi de toate se începe cu actualizarea proiectului. Acesta ar urma să fie gata în maxim 4 luni, apoi vor reîncepe și lucrările propriu-zise, termenul de execuție fiind de 20 de luni.

Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Complexul va avea 3.170 de locuri și 119 locuri de parcare. Este format din: o arenă sportivă și un centru multifuncțional sportiv și de agrement. Arena va avea toate facilitățile, patinoar artificial, sală de conferințe, spații tehnice, de depozitare, vestiare, cabinete medicale.

Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Centrul sportiv multifuncțional și de agrement va avea: un bazin de înot, o sală de sport, spații pentru întreținere și recuperare fizică, pentru relaxare, sală de escaladă indoor și outdoor, spații comerciale și pentru alimentație publică.

Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Stadiul lucrărilor executate înainte de rezilierea contractului cu vechiul antreprenor este de 26%, amintește primarul general al Capitalei într-o postare pe Facebook.

Primele lucrări la Flamaropol au început în anul 2016. Lucrările au înregistrat întârzieri mari din cauza constructorului de la acea vreme, iar în 2019 au fost sistate, după cum explica Gabriela Firea, primarul general al Capitalei de la acea vreme.

Anul acesta, Primăria Municipiului București a desemnat un nou câștigător al licitației pentru reluarea lucrărilor la patinoarul artificial Mihai Flamaropol.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies