ARHIVA B365

Când se încheie programul Rabla

„Programul Rabla durează de ceva vreme, au fost discuţii şi în anii precedenţi cu privire la cuantum, la număr, la durată. În prezent asociaţia are un punct de vedere comun, de susţinere a acestui program şi pentru anul viitor, în 2014. Dar în ipoteza în care acest program se va derula şi Guvernul va decide acest lucru, am dori să fie ultimul an în care acest program să se mai desfăşoare. (…) Suntem de acord cu menţinerea valorii, respectiv de 1.500 de euro pe tichet, şi ca volum un număr similar de tichete cu cel din 2013”, a declarat miercuri, la o întâlnire cu presa, preşedintele Consiliului Director al asociaţiei, Ernest-Virgil Popovici, citat de gandul.info.

El a afirmat că între 2005 şi 2012 au fost casate aproximativ 450.000 de automobile şi au fost vândute 216.000 de unităţi.

Popovici propune ca programul să înceapă la jumătea lunii februarie.

„Pentru 2015, când acest program nu mai dorim să se desfăşoare şi nu considerăm că mai are vreo utilitate, iar întreaga industrie auto este de acord cu acest lucru, susţinem şi deja am avut discuţii, atât la ministerul de Finanţe, cât şi cu cei de la ministerul Mediului, că va trebui înlocuit actualul sistem de calcul al impozitului în funcţie de capacitatea cilindrică cu un impozit calculat în funcţie de nivelul de poluare, norma Euro, emisia de CO2 şi vechimea autoturismului. Bineînţeles, asta nu are nicio legătură şi nu înlocuieşte timbrul de mediu” a spus Popovici.

Întrebat de ce APIA susţine derularea programului încă un an, el a afirmat că utilitatea acestuia a început să se estompeze, iar sistarea acestuia nu poate fi anunţată „peste noapte”.

„În ciuda semnalelor macroeconomice pozitive, nu se identifică niciun progres în ceea ce priveşte creşterea consumului şi a puterii de cumpărare în anul pe care tocmai îl încheiem. Continuarea acestei măsuri, anul viitor cel puţin, nu face altceva decât să susţină industria, să ajute cumva la compensarea stagnării puterii de cumpărare. (…) Facem această injecţie de încredere şi anul viitor în speranţa că după asta, în 2015, lucrurile se vor îmbunătăţi din punct de vedere economic, şi faptul că anunţăm sistarea programului la sfârşitul lui 2014 repoziţionează toată lumea, în special clienţii, la condiţiile noi de piaţă, fără a mai genera o aşteptare inutilă”, a declarat la rândul său Brent Valmar, vicepreşedinte al asociaţiei.

Preşedintele APIA a mai spus că în alte state care au avut programe similare au fost introduse ulterior alte tipuri de măsuri, de susţinere a vânzărilor de maşini noi, electrice şi a tehnologiilor noi, care vor fi sprijinite şi pe plan local de membrii asociaţiei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button