ARHIVA B365

Când se deschid primele magazine Brico Depot din România

Primele magazine Brico Depot vor fi deschise la 14 martie, arată bannerele afișate de Kingfisher, cumpărătorul lanțului de magazine Bricostore. Este vorba de magazinele din Pantelimon și din Orhideea, care vor fi lansate la mijlocul lunii.

Rebrandingul celor două magazine a durat două luni, ele fiind închise începând din 11 ianuarie 2014. 

rebrandingul celorlalte 13 magazine se va face într-o perioadă mai lungă de timp. Compania nu a anunţat un grafic al magazinelor ce urmează a fi rebranduite, dar au precizat că vor analiza mai întâi rezultatele obţinute din reamenajarea primelor magazine şi de abia după aceea vor continua demersul. 

Britanicii au început de câteva săptămâni o campanie de teasing în Bucureşti prin care anunţă că în luna martie va începe o revoluţie a preţurilor mici în sectorul de bricolaj şi materiale de construcţii, iar pe site-ul local al reţelei Brico Depot a fost recent activat un cronometru care contabilizează cele aproape 11 zile rămase până la demararea operaţiunilor din România.

Englezii au finalizat de anul trecut achiziţia reţelei Bricostore, în urma unei tranzacţii de circa 70 mil. euro, dar au continuat să opereze cele 15 magazine sub brandul dezvoltat de familia Bresson. Abia la începutul acestui an, pe 12 ianuarie, au fost închise unităţile Bricostore din Pantelimon şi Orhideea în vederea rebranduirii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button