Când scăpăm, totuși, de restricții? Premierul spune că a vorbit despre relaxare cu ministrul Rafila și că ar avea un plan

10 feb. 2022
455 Afișari
Când scăpăm, totuși, de restricții? Premierul spune că a vorbit despre relaxare cu ministrul Rafila și că ar avea un plan
Când scăpăm, totuși, de restricții_ Premierul spune că a vorbit despre relaxare cu ministrul Rafila și că ar avea un plan | Sursa foto: captură video Antena3

Premierul Nicolae Ciucă a fost la televizor. A acordat un interviu în care a vorbit surprinzător de mult și despre multe și, la un moment dat, a fost întrebat de restricții. Deci, (când) scăpăm de restricții? 

Eventuale măsuri de relaxare, discutate la mijlocul lui februarie

În interviul de la Antena3, premierul Nicolae Ciucă a declarat că, din discuțiile pe care le-a avut cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o săptămână s-ar putea discuta despre eventuale măsuri de relaxare. Desigur, totul depinde evoluția epidemiologică.

A fost întrebat când se va renunța la restricții, iar premierul a răspuns, textual: 

Nu vreau să mă antepronunț. Am discutat cu domnul ministru Rafila și el a spus că, după 15 februarie, în funcție de datele în evoluția infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care pot fi luate la nivelul guvernului.

Ceea ce e clar, a mai spus premierul Ciucă, este că, în ultimele zile, trendul infectărilor este descrescător. Că, “începând de sâmbăta trecută am început să scădem, față de acum o săptămână.”

Restricții în vigoare acum

Acum trei zile, Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, iar majoritatea restricțiilor au rămas în vigoare – masca este în continuare obligatorie atât pe stradă, cât și în spații publice închise, iar organizarea de evenimentelor private nu e permisă. În continuare, în restaurante au voie să intre  doar persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test negativ COVID. De asemenea, barurile, cluburile și discotecile rămân închise.

Pe de altă parte, tot din 7 februarie, persoanele nevaccinate au voie să să meargă la supermarketurile din mall-uri, doar că operatorii economici trebuie le să asigure culoare speciale.

Cookies