Când renunțăm la masca de protecție? Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul

06 apr. 2021
388 Afișari
Când renunțăm la masca de protecție? Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul

Când renunțăm la masca de protecție? Este întrebarea tot mai des întâlnită pe buzele multora. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a făcut declarații în acest sens.

Valeriu Gheorghiță ne-a spus, marți, când renunțăm la masca de protecție. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat la finalul conferinței de presă de marți că purtatul măștii va rămâne ultima restricție la care se va renunța.

Acesta susține că este vorba de o măsură de protecție personală care va fi avută în vedere în fiecare sezon rece.

„Eu cred că la masca de protecție se va renunța ultima oară”, transmite Valeriu Gheorghiță.

El apreciază că se va renunța la masca de protecție când vor fi vaccinați peste 10 milioane de români, când vor fi cazuri sporadice și când nu vor exista variante virale neacoperite de vaccin.

„Masca de protecție ne protejază nu doar față de infecția cu SARS-COV-2, ci pentru toate celelalte infecții care se transmit pe cale respiratorie. Cred că este o măsură de protecție personală pe care trebuie să o avem în vedere de acum înainte, în fiecare sezon rece. Când vorbim de viroze, când vorbim de sezon de gripă trebuie să folosim acest mijloc de protecție personală și de protecție a celor din jurul nostru”, mai spune Gheorghiță.

Cookies