Două vești de vară. Una este despre “destrăbălatele” de la Lido, o scrisoare adresată Hotelului Lido de către Primăria Bucureștiului. Cealaltă, despre numiții”rechini negri”, un grup de bărbați care veneau, înotau cu toată forța și dispăreau băgând frică în partea feminină.
Revenim, deci, pe marginea Bazinului Lido, despre care B365.ro a mai scris, găsiți mai jos:
Bazinul Lido amintește de celebrul “Tusculum al patricienilor romani”, localitate aproape de Roma unde erau găsite răcoarea și distracția pe timp de vară.
Autorul articolului ne înstiințează că avem și noi o imitație, o oază de răcoare și recreere în mijlocul Bucureștiului. Sistemul de valuri, desprins din „filmul Metropolis”, creează o “mișcare ritmică a valurilor” și o “spumă îmbelșugată”.
Cum reamintește B365, aici se organizau “concursuri de înot îmbrăcat cu desbrăcarea în apă”, “concursuri de pijamale de plaje”, “Miss Ștrand Lido”.
În fiecare seară, concursurile de water polo, puching-ball, sărituri acrobatice, înot, exibitii nautice. Dacă stăm să ne gândim, totul era bine organizat. Muzică de jazz interpretată de orchestră.
Iată și o imagine a bazinului, după 1989, din filmul Balanța.
Memoriul este asumat de către Primar. Legat de insalubritate, proprietarii de la Lido declară că apa era schimbată la 2 zile și igienizată cu clor. Răspunsul Lido este publicat în “Ilustrațiunea Română”:
Noi încercăm, domnule primar, să ne apropiem de apa râurilor și lacurilor, care nu este totuna cu apa de la fântână.
Intențiile de viitor ale celor de la Lido, de data aceasta puse într-o ecuație ironică, sunt să aducă vegetație de râu și o droaie de broaște:
Ni se spune că apa miroase, doar lacrimile, afacerile politicienilor și banii nu miros.
Lido merge mai departe: ce-i pasă Primăriei dacă clienții se complac în miros și murdărie? Tot piscinei i se reproșează bolile de piele. Lido răspunde că pielea bucureștenilor este groasă. Bucureștenii iau boli de la pisicile moarte și noroaiele de pe străzile municipalității: “Apoi spectacolul femeilor impudice nu este o dovadă că pielea lor s-a îngroșat cu cel puțin un centimetru?” Destrăbălarea trupească, putoarea apei și murdăria bazinului sunt puse, iată, pe același plan de către consiliera municipală și Primăria Bucureștiului. Să precizăm că, în anii ’30, la piscina Lido, ca și la Techirghiol sau Eforie Sud, locurile de vilegiatură de sezon, costumul feminin era unul întreg, dar cu evidente sublinieri ale bustului. Costumul destrăbălat ascundea și nu arăta nuditatea. Dar impresia puternică a trupului feminin care sugerează detaliile dădea amețeli consilierilor de Primărie.
Erau cinci “derbedei”, cum sunt numiți în “Universul” anului august 1936. În timpul înotului rechinilor, greu se putea cineva opune, greu cineva putea înota. Veneau fulgerător, înotau și dispăreau. În “Mișcarea” este descrisă maniera aceasta fulgerătoare de a ataca.
Trebuia să-ți faci loc printre numeroasele feluri de a înota. Ei veneau stol și tăiau răsuflarea celorlalți. Ceilalți erau scoși din joc. Înotau câteva ture nebunește, fără răgaz. Apoi, se retrăgeau. Erau șoc. Speriau și dădeau viață. Acest tur de forță era un fel de a-ți face loc în mulțime, de a crea senzații contradictorii: de a fi temut și admirat în același timp. “Necunoscuții” nu apar în numerele viitoare din „Mișcarea”, dar enigma rămâne aceeași. “Mișcarea” vorbește în final de admirația venită din partea corpului feminin de înotători. Jurnalistul își pune două probleme. În primul rând, dacă damele sunt sub protecție în aceste condiții. Și cere intervenția de îndată a patronilor de la Lido să stopeze acest huliganat. Apoi, se întreabă dacă nu cumva femeile sunt admiratoare ale forței.
Era un moment intrigant, o clipă de tremur și admirație la bazinul cu valuri de la Lido. Până la urmă era vară.
