Când n-aveau mașini, STB și metrou, bucureștenii mergeau la treburi cu schiurile. În Bucureștiul de atunci, iarna nu era primăvară, iar malul Dâmboviței era pârtie

București, Splaiul Independenței, 27 februarie 1954. Atunci au fost surprinse aceste imagini – document. Sunt imagini cu bucureșteni pe schiuri pe malul Dâmboviței, râul care a trecut printr-o grămadă de transformări de-a lungul timpului.

Ca să înțelegem acum cam pe unde erau oamenii aceștia de atunci, imaginile sunt surprinse undeva între Moara Ciurel (Stăvilarul Ciurel) și Podul Grozăvești. Iar schiorii veneau dinspre Grozăvești.

Cum a curs Dâmbovița prin București de-a lungul timpului

Dâmbovița, afluent al râului Argeș, era complet diferită până la 1900, cu un curs neregulat, o apă care băltea, forma mlaștini și, marea problemă, inunda des.

Într-o analiză a sistemului de apărare împotriva inundațiilor publicată pe pagina de internet a Asociației Generale a Inginerilor din România, Dan Stematiu, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, și Dan Teodorescu, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice, vorbesc despre evoluția amenajării râului Dâmbovița.

Dâmbovița străbate Capitala pe o distanță de aproximativ 25 de kilometri.  Cândva, râul făcea în interiorul oraşului o sumedenie de meandre, care frânau curgerea apei și favorizau mlăștinirea. Malurile erau pline de grădini de zarzavaturi, poduri improvizate şi alte construcţii de-ale târgoveților. Aceasta poate fi o imagine nostalgic-seducătoare, dar toate acestea ştrangulau cursul normal al râului.

Și, deloc în ultimul rând. Bucureștiul nu avea canalizare. În consecință, toate se vărsau în Dâmboviţa, care era un fel de  canal colector al tuturor reziduurilor provenite atât de la gospodăriile oamenilor, cât şi de la micile industrii.

Inundațiile erau una dintre cele mai grave consecințe ale tuturor acestor lucruri.

Inudațiile de pe vremea lui Cuza și primele lucrări de amenajare a Dâmboviței

Un moment de răscruce a fost perioada 1862-1865, cu inundațiile ei devastatoare, după care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a iniţiat primele lucrări de canalizare și rectificare a cursului Dâmboviței, notează academicienii Dan Stematiu și Dan Teodorescu:

După inundaţiile devastatoare din perioada anilor 1862-1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a iniţiat realizarea unor lucrări de canalizare şi rectificare a cursului Dâmbovițe (Foto 1). Astfel, în 1868 are loc curăţarea albiei şi se fac mici rectificări ale traseului între Foişor şi comuna Manolache; în 1871 începe o susţinută campanie de canalizare a Dâmboviţei de la Foişor în amonte, iar între 1870- 1872 are loc înlocuirea principalelor poduri de lemn ale oraşului cu altele metalice. 

În aceeași lucrare („Râul Dâmbovița în București – Sistemul de apărare împotriva indundațiilor), Dan Stamatiu și Dan Teodorescu amintesc lucrările de amenajare din perioada domniei lui Alexandru Ipsilanti: 

Pentru apărarea oraşului împotriva inundaţiilor produse de râu, ca urmare a inundaţiilor din 1774 s-au început în anul următor o serie de lucrări sub domnia lui Alexandru Ipsilanti, În această perioadă s-a realizat un baraj de lemn pe Dâmbovița la Lungulețu şi un canal de derivare a Dâmboviţei spre râul Ciorogârla.  Ca urmare a acestei derivaţii, erau controlate debitele provenind de pe Dâmbovița superioară, dar mai rămânea riscul unor inundații provocate fie din ploi torențiale pe restul de bazin până la Bucureşti, fie prin depășirea capacităţii derivaţiei.

Dar adevăratele lucrări de rectificarea a cursului Dâmboviţei au început în 1880, când a fost albia a fost adâncită și căptușită cu podină din stejar, iar malurile au fost consolidate.

Cele două Dâmbovițe din București

Pe margini au fost amenajate splaiurile, pe o lăţime de 20 m.

Cea de a treia etapă de amenajare, de mai mare amploare, s-a realizat în perioada 1985-1988. În amonte de Grozăveşti s-a construit Lacul Morii, al cărui rost e acela de a prelua debitele mari care ar fi putut inunda Bucureştiul: 

Amenajarea complexă a râului Dâmboviţa realizează interconectarea bazinelor Argeş – Dâmboviţa – Ialomiţa, asfel încât debitele la intrarea în Lacul Morii sunt mult reduse. Cursul râului Dâmboviţa în interiorul Bucureştiului a fost amenajat prin două cursuri suprapuse.

Ce înseamnă aceste două cursuri suprapuse? La suprafață, e o cuvă de beton care reprezintă albia prin care curge apa curată, iar în subteran există o casetă colectoare a apelor uzate, la care a fost racordat sistemul de canalizare al Capitalei.

Îți recomandăm să citești și:

• Povestea pârtiei de schi uitate din București. Stațiune de iarnă, construită într-o groapă de gunoi din Capitală acum 90 de ani. A, și accesul era gratuit