Nu știm dacă sunteți la curent cu tărăboiul provocat, în universul iubitorilor de teatru din București, de influencerița Alina Ceușan. Tărăboiul s-a stârnit după ce a postat pe foarte popularul său cont de Instagram, o fotografie cu picioarele sale sexy odihnindu-se (tot sexy) pe balustradă, la Teatrul Odeon.
Se pot observa dresul fin, tatuajul de pe glezna stângă, pantofii transparenți și pedichiura proaspătă.
Apoi, dacă aceste detalii nu preiau complet controlul asupra atenției, descoperi și mesajul-text însoțitor:
Post fashion week mood – very chill.
Alina Ceușan are muuuulți urmăritori pe Insta (aproape 1 milion), iar de pe Insta, picioarele sale au pornit prin toate colțurile internetului.
Imaginea a ajuns în comunitatea „Mergem la teatru”, una dintre cele mai mari astfel de comunități de pe Facebook. A fost publicată aici, însoțită de următorul mesaj:
Teatrul a ajuns așa „cool” că influenceri cu un milion de urmăritori merg. Și promovează și cum e frumos să te porți
Printre iubitorii de teatru, a început imediat dezbaterea. Alina Ceușan și-a șters postarea de pe Insta, dar era deja prea târziu: fotografia, făcută la final de Bucharest Fashion Week, avea propria sa viață.
S-au spus și s-au scris multe despre acest moment – de la cât de potrivită e postarea până la viața modernă cu influenceri și impactul lor social. Cele mai multe păreri și comentarii, dure și extrem de dure.
Una dintre cele mai ferme voci a fost cea a Oanei Pellea, care vorbește, într-o postare pe Facebook, despre imaginea dizgrațioasă și nepotrivită:
O persoană de sex feminin, “influencer” de profesie, nu dau nume pentru ca NU doresc sa i fac reclama, a postat o fotografie, pe o rețea socială, în care își etalează picioarele ridicate pe balustrada unui balcon dintr-o sală renumită de spectacol… E un selfie de picioare…dizgrațios, nesimțită postare. Nu mă interesează ca nu era un spectacol de teatru, ci un eveniment de “fashion” Am recunoscut balconul…Exact acolo, pe vremuri, a stat Domnul Alexandru Paleologu împreună cu Domnul Octavian Paler, îmbrăcați elegant, în semn de respect pentru sala de teatru și pentru actori. Știu, pentru ca eu i am invitat la premiera cu “Noaptea furtunoasă”în regia lui Mihai Măniuțiu. Pe balustrada unde persoana si a trantit ostentativ pantofii…candva au trecut mainile lui Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Lucian Pintilie, etc, etc… Am înțeles că a vrut să provoace, am înteles ca isi face reclama cu o postare nesimțită…și totusi…câtă lipsa de bun simț, educație, cât prost gust, câtă vulgaritate … Când persoana respectiva îmi citește postarea (m-aș mira) îi spun atât: SĂ VA FIE RUSINE!
Azi, Alina Ceușan își cere scuze pentru postarea cu picioarele pe balustrada de la teatru.
Își cere scuze în general, dar și în special Oanei Pellea:
Doamna Oana Pellea, vă respect și vă admir. Aveți dreptate. Am greșit punând picioarele pe acea balustradă. Nu a fost lipsă de respect, ci pur și simplu… nu am gândit limpede. Mi-a plăcut lumina, mi-a plăcut cadrul… Am greșit și îmi pare foarte rău. Dar ce lecție dură am primit! Și ce comentarii acide!