În curând va începe vacanța de iarnă a elevilor pentru anul școlar 2022-2023. Aceasta vine la scurt timp după zilele libere primite de școlari cu ocazia „Sfântului Andrei” și a „Zilei Naționale”.
În foarte scurt timp elevii vor intra în vacanța de Crăciun și anul nou. Începând de luni, cei mici vor mai merge la școală doar trei săptămâni până să se bucure de alte zile libere.
Astfel că, vacanța de iarnă a elevilor va începe în data de 23 decembrie 2022, cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Școlarii se vor bucura de două săptămâni libere, ultima zi de vacanță fiind 8 ianuarie 2023, conform antena 3.
Anul acesta, atât elevii de școală primară sau gimnaziu, cât și cei de liceu vor avea vacanță în aceeași perioadă.
Astfel că, în data de 9 ianuarie 2023, toți vor merge la ore. Și picii care merg la grădiniță vor avea liber în același interval.
Cei mici vor mai avea liber în luna februarie. Data exactă nu a fost încă stabilită, ci urmează să fie anunțată de inspectoratele școlare. Cu toate astea, se știe sigur că elevii vor avea o săptămână de vacanță.
Începând din 2022 acesta, structura anului școlar a fost modificată. Astfel că acesta nu va mai fi împărțit în semestrul I și semestrul II, ci în module – cinci la număr.
Modulul 1
Modului 2
Modulul 3
Modulul 4
Modulul 5