ȘTIRI

Când începe târgul tradițional de Paște în Sectorul 4

Pe parcursul a 9 zile, până în Sâmbăta Paştelui toți cei care doresc să-și facă aprovizionarea necesară întâmpinării Marii Sărbători a Creştinătăţii, achiziţionând preparate tradiţionale pentru masa pascală, vor avea de unde alege, produsele fiind nu doar proaspete şi gustoase, ci şi la preţuri de producător. 

Cei aproximativ 100 de expozanţi vor îmbia pe toţi cei prezenţi cu trufandale proaspăt culese din grădini, ouă roşii, cozonaci ”ca la mama acasă”, turtă dulce, brânzeturi, produse apicole, pastramă de oaie, de miel şi nelipsitul drob, peşte şi preparate din peşte, ciorbiţă de miel, dar şi cu bucate de post, precum ciorbă şi iahnie de fasole, diverse salate din legume, sarmale de post etc.
În plus, vizitatorii vor mai putea achiziţiona diverse aranjamente din flori naturale, obiecte meşteşugăreşti, realizate din ceramică, piatră sau lemn, dar şi icoane pictate pe sticlă, decoraţiuni şi cadouri de Paşte.
Una dintre principalele atracţii ale Târgului din Parcul Lumea Copiilor o reprezintă standul special amenajat, în cadrul căruia micuţii vor putea admira şi mângâia mieii şi iepuraşii. De asemenea, aceştia îşi pot manifesta calităţile artistice în cadrul atelierelor de încondeiat ouă.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button