VREMEA

Când încep ploile. Vezi prognoza meteo pe trei zile la București

Vremea va fi frumoasă şi în Bucureşti, unde nu va fi nici urmă de nori pe cer, iar vântul adie uşor. La amiază termometrele strâng în jur de 26 de grade, cam cât ar fi normal pentru data din calendar.

Luni, pe bucureşteni îi aştepta o vreme frumoasă şi apropiată de normalul termic al datei din calendar. După cele 12…14 grade din orele dimineţii, pe fondul soarelui generos ridică mercurul în termometre spre 26…27 de grade, în condiţiile în care vântul abia dacă se simte.

Marţi, se mai încălzeşte puţin în Capitală, aşa că ajungem să vorbim despre o vreme caldă pentru acestă dată, cu 28…29 de grade în orele amiezii. În condiţiile în care cerul este dominat de soare, iar vântul este domol.

A doua parte a săptămânii va aduce o vreme în general instabilă, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Spre weekend vremea schimbă din nou foaia şi începe să se răcorească. Va continua să plouă la munte şi local în celelalte regiuni, informează RTV.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button