Când e cald, de ce e cald, dar nu-i bine nici când la meteo se-anunță vreme răcoroasă. Cum mai stăm cu vremea astăzi în București

11 iul. 2022
167 Afișari
Când e cald, de ce e cald, dar nu-i bine nici când la meteo se-anunță vreme răcoroasă. Cum mai stăm cu vremea astăzi în București
Când e cald, de ce e cald, dar nu-i bine nici când la meteo se-anunță vreme răcoroasă. Cum mai stăm cu vremea astăzi în București. Sursa foto: Pexels

După mai multe zile caniculare, vremea s-a răcorit, dar parcă nici așa nu este bine. Mai ales acum, când a venit perioada concediilor. ANM spune cum se anunță vremea astăzi în București și în restul țării.

Vremea se răcorește astăzi și în București

Luni, 11 iulie 2022, cerul din București se va menține variabil, cu posibile înnorări. De asemenea, în prima parte a zilei va fi probabilitate mai mare pentru ploi slabe, de scurtă durată, potrivit informațiilor oficiale transmise de Administrația Națională de Meteorologie – ANM.

Valorile de dimineață s-au încadrat între 16 și 19 grade Celsiuis, iar temperatura maximă de astăzi va fi de 28 de grade Celsius.

Prognoza meteo emisă de ANM

Vremea de luni se va menține relativ răcoroasă în majoritatea regiunilor din țară. Excepție va face extremitatea sudică, unde temperaturile maxime vor fi cele apropiate pentru această perioadă: se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius.

În partea de nord, nord-est și centrul României, dar și la munte, cerul va prezenta înnorări temporare, iar local vor apărea ploi, pe arii restrânse ce vor fi însoțite de tunete și fulgere. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/ml.

În restul țării, norii vor apărea trecător, pe spații mici. După-amiaza sunt șanse să apară ploi de scurtă durată.

Vremea este instabilă și răcoroasă la munte. Cerul va avea înnorări temporare pe timpul zilei și, local, vor apărea averse cu tunete și fulgere (pe spații mici).

Cantitățile de apă vor depăși 20 l/ml în masivele nordice. Vântul va prezenta intensificări, în special pe creste.

Vremea se răcorește și la mare, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade Celsius (Mamaia și Năvodari) și 26 de grade Celsius (Vama Veche). Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab până la moderat (vor apărea intensificări temporare ale vântului). Apa mării va avea temperaturi cuprinse între 22 și 23 de grade Celsius.

Cookies