Când ar putea ajunge Elena Udrea în cătușe

de:
09 feb. 2015
0 Afișari
Când ar putea ajunge Elena Udrea în cătușe

Teoretic, poate fi reținută azi. Practic… NU. Iată procedura:

– La ora 18.00 începe ședința Camerei Deputaților în care se vor supune la vot solicitările DNA;

– Elena Udrea va avea șansa de a se adresa plenului la fiecare din cele 4 solicitari ale procurorilor (cel mai probabil va vorbi o dată sau cel mult de două ori);

– Vor vorbi apoi reprezentanții grupurilor parlamentare care nu vor pierde ocazia de a clama atașamentul lor față de statul de drept;

– Se va trece apoi la vot și se va vota de 5 ori cu bile (procedura este una foare greoaie și ar putea dura pană la două ore (pe lângă cele 4 solicitări în Cazul Udrea, deputații ar putea vota și solicitarea DNA pentru încuviințarea UP în cazul fostului ministru Laszlo Borbely);

– După încheierea procedului de votare, bine după ora 21.00, staff-ul Camerei Deputaților va face toate procedurile birocratice și va trimite hotărârile spre publicare în Monitorul Oficial;

-Abia după apariția în Monitorul Oficial deputatul Elena Udrea poate fi reținut.

Elena Udrea va putea fi reținută în baza solicitării procurorilor DNA, care în Dosarul Microsoft au cerut încuviințare pentru urmărire penală, arestare și reținere. Asta înseamnă că Elena Udrea poate fi reținută instant pentru 24 de ore de procurorii DNA după publicarea hotărârii Camerei Deputaților în Monitorul Oficial, scrie stiripesurse.ro.

Cookies