Piața asta a Norilor avea de toate. Țărani cu legume. Negustori de pui, arabi de cafea, greci de măsline. Brutari și negustori de pâine. Oameni cu vin, cu murături. Mici restăurănțele. Era buricul lumii, ce să mai spun. A lumii din blocuri. O piață între betoane.
Și țesătura ei de piață ținea departe supermarketu’. Și lumea se știa. Era forfotă la fiecare clipă. Ș-o plăcere să te pierzi prin Piața asta. Toate aromele se împleteau aici. Murătura și cafeaua, pâinea caldă și salamul. Puțea bine. De multe ori, luam pâinea fierbinte de colo ș-o combinam cu niște Potcoava de dincolo și aruncam în treacăt un ardei gras și asta mi-era ziua.
Era o liniște-năuntru și când am pășit de pe scară la etaj, comersanții s-au uitat ca la o țipenie, ca la o arătare. Și brusc s-au activat.
Ce s-a întâmplat? Ce se întâmplă de obicei. În numele esteticului, salubrului, “unui comerț civilizat” Daniel Băluță și gașca lui au dat cu buldozărul în vechea Piață. C-au dat cu buldozărul… asta e. Au dat. Dar comersanții de aici au plecat. S-au risipit. De întors înapoi n-au știut când să se întoarcă. Și nu s-au mai întors.
Oamenii, ce să facă 2 ani? Să moară de foame? Unii și-au făcut niște firide cu produse, pe ici, pe colo, pe la blocurile din jur. Dar timpul i-a secat, timpul le-a secătuit comerțul. Adică, Piața Norilor s-a închis și a durat atât de mult redeschiderea ei încât a alungat și șoarecii, și oamenii de aici. Acum, e un templu curat cu câțiva negustorași și în rest un spațiu de speriat: uriaș, curat și nesărat.
Păi, e mania idioată. Am văzut-o și-n Crângași. A arhitecților sau primarului? Deci, la parter se pun mașinile. La etaj se urcă leguma. De ce nu invers? Deci, eu vreau să cumpăr. Trebuie să urc. De ce să urc? Nu, frate. Totul trebuie să fie simplu. Omul trebuie să cumpere. Nu mașina să se parcheze. Totul trebuie să fie simplu. Comersantul trebuie să vândă direct, nu să urce cu sacul la etaj. Lume anapoda. Și obsesia luxului: liftul. Dă-l încolo de lift, frate! Firesc este ca oamenii, întâlnirea între cel ce vinde-cel ce cumpără să fie simplă. Dialog pe pământ.
E totul curat .Între strada Maria Tănase, Trestiana, Rădulescu Motru. În Piața Norilor am găsit bame. Am făcut niște bame. Aveam ulei, am pus un pic de ceapă. Am curățat bamele la capăt. Și le-am pus în oală. Bame luate de la intersecția de străzi. Străzi. Cu nume de cântăreață, nume de filosofie (omul e o trestie. filosofia acesti om este o trestiană) și un existențialist. Motru zicea: „Nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care gura lumii sau gura satului să aibă mai multă trecere ca în ţara noastră. Cele mai multe dintre convingerile românilor sunt întemeiate pe zvonul public şi numai foarte puţine pe dovezi adunate personal” Aici, pe betonul Norilor bârfa, leguma, fructa alunecă și-și sparg capul. Săracele!
Nota B365.ro – Tot Istodor prin piețe din București, mai jos:
