Când a apărut prima fabrică de ciocolată din București. Povestea „Ciocolatei Zamfirescu”, tăiată de un sfârșit amar

01 iul. 2022
7700 Afișari
Când a apărut prima fabrică de ciocolată din București. Povestea „Ciocolatei Zamfirescu”, tăiată de un sfârșit amar
Când a apărut prima fabrică de ciocolată din București. Povestea „Ciocolatei Zamfirescu”, tăiată de un sfârșit amar

În urmă cu mai bine un secol și-un sfert, Bucureștiul avea să descopere gustul ciocolatei produse în Capitală. De la un mic laborator de ciocolată, la cea mai mare fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, bunătățile marelui Constantin Zamfirescu reprezintă una dintre cele mai frumoase povești ale antreprenoriatului de dinainte de sosirea comuniștilor la putere. Prin urmare, vă prezentăm povestea ciocolatei Zamfirescu, o poveste dulce însă curmată de un final tragic.

Povestea familiei Zamfirescu în lumea afacerilor începe în jurul anului 1840, când Constantin Zamfirescu (primul), un tânăr sosit din zona Muscelului s-a așezat în București împreună cu familia sa. Având sânge de afacerist, acesta cumpără un teren de la boierul Scarlat Stravolca în zona Dudești, unde pe-atunci se termina Bucureștiul. Aici avea să construiască o topitorie de grăsimi pentru producerea de lumânări și totodată să cumpere două cazane cu care să producă săpun de rufe. „Săpunarul” Zamfirescu avea parte de un succes pronunțat – lumânările lui ardeau atât în casele boierești, în dregătoriile Bucureștiului dar și la Curtea Domnească. Pentru a satisface cererea clienților, afaceristul aduce de la celebrul atelier de parfumieri „Grasse” esențe pentru a produce și săpunuri pentru toaletă.

Povestea ciocolatei Zamfirescu. Începuturile

„Săpunarul” Zamfirescu s-a stins în anul 1865, lăsându-i în urmă pe nepoții săi, Constantin și Olimp. Cei doi erau lucrători la prima fabrică de ciocolată din București, care fusese înființată de afaceristul francez Bresson. Cu ce au agonisit și ce au primit moștenire de la bunicul lor, cei doi au cumpărat afacerea ciocolatei în 1898. Laboratorul afacerii era pe Strada Honțig, în timp ce sediul ciocolateriei era pe Bulevardul Elisabeta la numărul 34.

La început, cei doi duceau personal tabletele la clienți și la magazinele de desfacere, aflate atât în jurul orașului, cât și în localități mai îndepărtate, precum Ploiești sau Giurgiu. Unul dintre nepoți, Olimp, a decis că dorește să renunțe la afacerea „dulce”, astfel că totul a rămas în mâinile lui Constantin. Acesta a realizat că pentru a deveni cu adevărat mare trebuie să bage mâna în buzunar – a cumpărat teren pe Calea 13 Septembrie, a adus utilaje de ultimă oră din Germania și a învățat secretele din spatele unor mari ciocolaterii de la acea vreme. Se pare că aceasta a fost rețeta succesului.

„Cumpărarea terenului de 1,5 hectare din Calea 13 Septembrie prin intermediul și cu ajutorul Băncii de Scont a României a pus bazele unei noi fabrici de ciocolată. În 1921 se construiesc noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, inclusiv locuințe pentru muncitorii din fabrică – dovadă a simțului de responsabilitate civică și socială. Se aduc din Germania noi utilaje, iar Fabrica de Ciocolată Zamfirescu devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, furnizoare a curții regale”, a povestit Codin Zamfirescu, strănepotul afaceristului, conform Eisberg.ro.

Ciocolata Zamfirescu cucerește Capșa și Casa Regală

Dulciurile de înaltă calitate de la „Ciocolata Zamfirescu” reușiseră să cucerească nu numai Bucureștiul, ci întreaga țară. Prin urmare, devine principalul producător de dulciuri de calitate superioară și „furnisorul” Curţii Regale. Societatea deschide magazine de desfacere în București, Sinaia, Iași, Chișinău. În anul 1922, casa „Grigore Capșa” oferă fabricii lui Zamfirescu dreptul de a folosi numele „Capșa SAR” pe etichetele dulciurilor. Aproape zece ani mai târziu, parteneriatul dintre celebra ciocolaterie și la fel de celebra cofetărie trece la următorul nivel: Capșa acordă firmei Zamfirescu dreptul de a comercializa ciocolată sub denumirea, marca și ambalajul „Capșa”. La acea vreme, Ciocolata Zamfirescu era probabil cea mai populară și importantă firmă de producere de dulciuri de calitate din Europa de sud-est.

Una dintre cele mai cunoscute povești care privesc Ciocolata Zamfirescu se leagă de celebrul om politic Iuliu Maniu. Aflat în Sinaia, acesta a trecut pe la cofetăria „Zamfirescu” pentru a cumpăra bomboane pentru Regina Maria, cu care avea să se întâlnească în cadrul unei ședințe. Surprins de varietatea sortimentelor, Maniu a întârziat la întrevederea cu familia regală. Care a fost scuza sa? A fost reținut de „treburi de stat”.

„Copiii mă respectau și mă invidiau”, spune fiica lui Constantin Zamfirescu

Fiica lui Constantin Zamfirescu, Olimpia, a povestit cum era să fie copilul celui care deținea una dintre cele mai renumite fabrici de ciocolată, cum o priveau prietenii ei și cum le ducea dulciuri acestora.

„Copiii mă respectau și mă invidiau. Nu pentru că aș fi fost deosebit de inteligentă sau că aș fi avut un arsenal de jucării, ci pentru că tata era patronul unei fabrici de ciocolată. Deoarece locuiam pe terenul fabricii, aveam acces la laboratoare și aveam voie să gust orice dulciuri doream. Îmi plăcea tare mult să-mi vâr degetele în mixerele uriașe și să ling sosul de ciocolată cu lapte. Îmi plăcea să mă uit cum nugaua era aplatizată pe mesele de marmură și, mai mult ca orice, îmi plăcea să văd muncitorii tăind cuburile mici și presărând zahăr pudră peste foile gelatioase, roșii, portocalii și verzi de rahat. Pe vreme aceea toate acestea se făceau manual (…) Mai aveam voie să iau câte tablete de ciocolată, bomboane sau rahat voiam. Profitam de această permisiune și împărțeam cu generozitate dulciuri prietenilor mei. Erau în jur de treizeci de fete și băieți de vârsta mea, toți copii ai muncitorilor noștri care locuiau tot pe terenul fabricii”, a povestit Olimpia Zamfirescu, conform Historia.

Sfârșitul tragic al acestei povești dulci

Din păcate, „Ciocolata Zamfirescu” avea să sufere cumplit după instaurarea regimului comunist. Societatea este naționalizată la 11 iunie 1948, fapt care îl duce la disperare pe Constantin Zamfirescu, care tocmai pierduse într-o secundă munca de-o viață. Acesta nu putea să conceapă una ca asta, astfel că și-a luat zilele, aruncându-se pe geam.

Familia care a rămas în urmă a fost deportată în Bărăgan, după ce a încercat fără succes să fugă cu barca pe Marea Neagră. Când au ieșit din arest, „Ciocolata Zamfirescu” era o simplă amintire, aceasta fiind unită cu alte două fabrici de dulciuri din Capitală, fiind fondată Întreprinderea de produse zaharoase”.

Cookies