Angela Merkel l-a criticat pe Viktor Orban pentru interpretarea eronată a „democrației”

de:
03 feb. 2015
1 Afișari
Angela Merkel l-a criticat pe Viktor Orban pentru interpretarea eronată a

Într-o conferinţă de presă comună adesea tensionată, Merkel şi-a exprimat îndoiala cu privire la interpretarea dată de Orban democraţiei.

„Sincer, nu înţeleg ce înseamnă iliberal atunci când este vorba despre democraţie”, a declarat ea, referindu-se la discursul lui Orban de anul trecut în care spunea că va face din Ungaria un stat „iliberal” şi oferea ca exemplu Rusia şi Turcia, potrivit Mediafax.

Dar Orban i-a răspuns că „nu toate democraţiile trebuie să fie liberale”. „Cei care afirmă că democraţia este neapărat liberală încearcă să pună o şcoală de gândire deasupra alteia şi nu putem admite asta”, a adăugat el.

Merkel a criticat de asemenea felul în care premierul ungar îi tratează pe cei care au opinii diferite, afirmând că societăţile se dezvoltă prin dialog. „Este foarte important într-o democraţie, inclusiv când cineva are o mare majoritate, să se recunoască rolul opoziţiei, societăţii civile şi presei”, a subliniat cancelarul german.

Vizita lui Merkel este considerată un efort de a consolida relaţiile cu Ungaria, pe fondul încercărilor lui Orban de a se apropia de preşedintele rus Vladimir Putin, care urmează să vină la Budapesta la 17 februarie.

De altfel, Merkel a făcut presiuni asupra lui Orban pe tema Rusiei, pentru a se asigura că Ungaria susţine în continuare sancţiunile Uniunii Europene împotriva Moscovei din cauza conflictului din Ucraina. Ea a amintit că Ungaria nu este singurul stat UE care depinde de gazul rusesc. Cancelarul a subliniat însă că Germania nu va oferi armament Ucrainei, în cadrul conflictului său cu separatiştii proruşi.

Orban, deşi a susţinut sancţiunile, a criticat impactul lor economicasupra statelor UE, afirmând anul trecut că Europa „s-a împuşcat singură în picior”.

Cookies