ARHIVA B365

Canalul Dunăre București, scos de la naftalină. Valoarea proiectului s-a triplat

Proiectul a fost început în timpul lui Nicolae Ceaușescu și a prevăzut conectarea Bucureștiului la Dunăre printr-un canal lung de 73 de kilometri.

Canalul va fi proiectat şi construit în cinci ani şi va costa în total 6,71 miliarde de lei (1,44 miliarde de euro), fără TVA.

Proiectul Canalului Dunăre – Bucureşti, cunoscut ca „Amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie”, face parte din lista proiectelor prin PPP promovate de către Guvernul Viorica Dăncilă.

Contractul va fi încheiat pe 25 de ani, din care în primii 5 ani se va face proiectarea și execuția, iar operarea va avea loc în următorii 20 de ani.

Valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,44 miliarde de euro, din care 1,04 miliarde de euro pentru construcţia efectivă, se arată în studiul de fundamentare al proiectului. Valoarea acestuia pare ase fi triplat în ultimii zece ani. În 2008 în timpul unei vizite pe amplasamentul părăsit al canalului, fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, spune că sunt necesari aproximativ 450 milioane euro pentru terminarea procentajului de lucrări neterminate de 30%.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button