Campionatul Național Universitar de Fotbal a avut loc vineri GALERIE FOTO

de:
15 sept. 2013
1 Afișari
Campionatul Național Universitar de Fotbal a avut loc vineri GALERIE FOTO

Startul competiţiei a fost marcat printr-un meci demonstrativ între personalităţi din domeniul educaţional şi politic şi reprezentanţii studenţilor, informează un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 6.

Invitatul special al evenimentului a fost Gheorghe Hagi, fosta glorie a fotbalului românesc care, alături de Gabriel Petrea, Viceprimarul Sectorului 6, Cosmin Teleașă, Directorul Centrului Cultural European Sector 6, Mihnea Costoiu, Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Alin Petrache, Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Gigel Paraschiv, Secretarul de Stat al Învăţământului Superior și Ştefan Alexandru Mocioacă, Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, au alcătuit Echipa de Onoare.

Campionatul Naţional de Fotbal UNSR întrunește, în perioada 13-15 septembrie 2013, în incinta Sălii de sport a Universităţii Politehnica Bucureşti, reprezentanţii studenţilor din Bucureşti, Craiova, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Petroşani, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Bacău, Reşiţa, Braşov, Piteşti, Ploieşti şi Galaţi, în 32 de meciuri din bătălia pentru trofeul UNSR.

„Campusul Regie este cel mai mare spațiu studențesc din România, cu aproximativ 30.000 de studenți din toată țara care devin, 10 luni pe an, locuitorii Sectorului 6. Încurajăm implicarea lor în activități sportive, culturale și educative și tocmai de aceea, organizăm periodic evenimente dedicate tuturor tinerilor. s-a bucurat de mare succes în rândul elevilor, motiv pentru care pregătim deja o nouă competiție sportivă.”, a declarat Viceprimarul Sectorului 6, Gabriel Petrea.

 

 

Cookies