BAZAR

Campionatul Mondial de Sporturi Electronice va fi organizat la București

Evenimentul, organizat împreună cu Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL) va avea loc între 31 octombrie şi 4 noiembrie 2013, la Sala Polivalentă.

„După o serie de discuţii privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar şi gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locaţie europeană, am decis ca Bucureştiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013. În România ne bucurăm de sprijinul Ligii Gamerilor Profesionişti şi al preşedintelui acesteia, Silviu Stroie, precum şi de sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, prin persoana domnului Ministru Nicolae Bănicioiu”, a declarat Won-Suk Oh, secretar general al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic, citat de BusinessCover.

La eveniment vor participa 270 de persoane din 46 de ţări. Competiţia masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiţia feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button