Câmpeanu: Pentru participarea la ora de religie ar putea fi făcută o cerere pe ciclu de învăţământ

de:
13 feb. 2015
1 Afișari
Câmpeanu: Pentru participarea la ora de religie ar putea fi făcută o cerere pe ciclu de învăţământ

„Susţinem ideea să se facă cerere pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu, primar, gimnazial liceal, cu excepţia acestui an, când se impun măsuri tranzitorii”, a declarat pentru Mediafax ministrul Educaţiei.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, după decizia Curţii Constituţionale privind participarea elevilor la ora de religie, Ministerul Educaţiei va stabili şi modul în care va fi reglementată noua prevedere.

„Din septembrie 2015, orele de religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educaţiei şi pentru şcoli, şi opţionale pentru elevi. Aşadar, modificarea face referire la faptul că, în noul an şcolar, elevii vor trebui să facă opţiuni cu privire la participarea la ora de religie, faţă de anul trecut, când au făcut opţiuni cei care nu au vrut să facă religia. Locul disciplinei este acelaşi”, a precizat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu declara recent că Ministerul Educaţiei şi unităţile de învăţământ vor avea obligaţia să treacă religia în programa şcolară ca materie opţională pentru elevi doar începând din anul şcolar 2015-2016.

În consecinţă, elevii care nu au făcut cerere în septembrie 2014 că nu doresc să participe la orele de religie, vor merge în continuare la aceste cursuri până la sfârşitul anului şcolar actual.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Cookies