Campanie de donare de sânge în perioada 31 august-2 septembrie, în București

de:
28 aug. 2018
0 Afișari
Campanie de donare de sânge în perioada 31 august-2 septembrie, în București

Recoltarea de sânge este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în condiţii de siguranţă, folosind instrumente de unică folosinţă.

„La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obţin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieţi omeneşti”, se arată în comunicat.

Donatorii vor trebui să aibă cartea de identitate şi micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume şi fructe consistente).

De asemenea, este important să nu fumeze înainte şi după donare, timp de o oră.

Condiţiile minime pentru donare sunt: vârsta între 18 şi 60 de ani, greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii), să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloza, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii, pentru femei să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în cea menstruală (trebuie să treacă minim 5 zile de la ultima zi a menstruaţiei).

Potrivit Agerpres, înainte de donare va fi completat un formular şi apoi donatorii vor beneficia de un consult medical rapid (anamneza, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă sunt apţi pentru donare.

În ediţia precedentă a campaniei „Dăruieşte timp un pic altfel, donează sânge !”, din mai 2018, 234 persoane au răspuns apelului. Dintre acestea, 175 au fost declarate apte pentru donare. Astfel, s-au recoltat 78,75 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 437 de pacienţi internaţi în spitalele din Capitală.

În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (nu se oferă bonuri de masă şi adeverinţe), precizează organizatorii campaniei.

Campania este organizată Sun Plaza şi de Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti (CTS Bucureşti) şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienţii din spitale sunt aşteptate la intrarea principală din centrul comercial, în perioada 31 august-2 septembrie, între orele 9.00 şi 13.00.

Cookies