Campania ,,România Reciclează” – un succes în Hârșova

de:
13 iun. 2018
1 Afișari
Campania ,,România Reciclează” -  un succes în Hârșova

,,Rezultatele acestui început de campanie sunt încurajatoare, iar succesul obținut în orașul Hârșova, demonstrează că parteneriatele cu autoritățile locale au un rol esențial în asigurarea unui sistem de management al deșeurilor funcțional și sperăm că exemplul domnului primar Viorel Ionescu, să fie preluat și de alți colegi. Obiectivul nostru este ca ,,România Reciclează” să se transforme într-o adevărată mișcare la nivel național care să descrie o realitate și nu doar un deziderat”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ, organizatorul campaniei.

 

Campania itinerantă dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban și rural, ,,România Reciclează”, se adresează locuitorilor, persoane fizice din localitățile participante, instituind un mecanism de premiere a tuturor participanților. Promovarea colectării separate și reciclării deșeurilor la nivelul fiecărei comunități are în primul rând un puternic caracter de reponsabilitate socială și simultan, avantaje economice imediate prin acordarea bonificației la predarea deșeurilor.

 

Programul ,,România Reciclează” are drept obiective creșterea gradului de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor uzate și crearea de puncte mobile de colectare, favorizând astfel creșterea cantităților de DEEE colectate selectiv și reciclate.

 

Pe perioada derulării campaniei, orice participant care va preda minim 10 kg de deșeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate la centrul de colectare special amenajat din zona primăriei sau va solicita colectarea deșeurilor de la domiciliu, va fi premiat cu un tichet cadou. Pentru preluarea deșeurilor electrice voluminoase, participanții pot solicita ridicarea de la domiciliu la serviciul de Call Center 031.827.0000 sau pe e-mail la adresa [email protected]. Campania continuă și săptămâna această cu localitățile Bălan, Dobrosloveni, Ocnele Mari, Hoceni, Grivița și Pietroasa.

Pentru detalii referitoare la programul de colectare, precum și regulamentul complet al campaniei, vă rugăm accesați www.environ.ro.

 

În conformitate cu angajamentele luate, România trebuie să atingă o rată de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați de 45%. Potrivit prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare sau colectarea periodică cu operatori desemnați. Primăriile interesate să se implice în campania ,,România Reciclează” se pot înscrie pe adresa [email protected]

 

Prima etapă a campaniei ,,România Reciclează” a fost organizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și cu sprijinul Primăriei Hârșova.

 

Despre Environ

Asociația Environ este o organizație colectivă, non-guvernamentală și non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, promovând activ de peste 10 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră. Informații complete despre activitatea organizației sunt disponibile pe www.environ.ro

Cookies