ARHIVA B365

Cămătari prinși în flagrant de polițiști, în București VIDEO

În perioada septembrie – octombrie, poliţiştii bucureşteni din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 4, au documentat activitatea infracţională a mai multor suspecţi care ar fi efectuat activităţi de cămătărie şi şantaj pe raza municipiului Bucureşti, în special în Sectorul 4.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că suspecţii, începând cu luna ianuarie., ar fi acordat părţii vătămate mai multe împrumuturi în valoare de 3.000 de euro, pentru care aceasta urma să plătească o dobândă lunară de 30%.

Ulterior, deoarece partea vătămată nu a mai achitat dobânda, suspecţii ar fi exercitat presiuni psihice şi fizice asupra sa şi a membrilor familiei pentru a-l determina să plătească sumele de bani solicitate.

Astfel, luni, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 4 au organizat o acţiune în vederea prinderii în flagrant a celor doi suspecţi, în timp ce aceştia primeau suma de 1.000 lei, reprezentând dobânda datorată de către partea vătămată.

În urma acţiunii demarate de către poliţiştii Capitalei, suspecţii au fost prinşi şi conduşi la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 4 pentru continuarea cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale a acestora.

Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 4, au efectuat două percheziţii domiciliare la adresele suspecţilor, unde au fost identificate diverse sume de bani (lei, euro şi lire sterline), precum şi mai multe arme de foc şi arme albe, care au fost ridicate de către poliţiştii bucureşteni în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii bucureşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cămătărie, cu cei doi suspecţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button