Călin Popescu Tăriceanu în faţa judecătorilor pentru MĂRTURIE MINCINOASĂ în dosarul FERMA BĂNEASA

de:
05 aug. 2016
0 Afișari
Călin Popescu Tăriceanu în faţa judecătorilor pentru MĂRTURIE MINCINOASĂ în dosarul FERMA BĂNEASA

Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la instanţa supremă, vineri, în jurul orei 8.45, pentru efectuarea procedurilor de cameră preliminară, în dosarul în care a fost trimis în judecată, pe 7 iulie, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt trimişi în judecată Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic, scrie new.ro.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar„.

Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare.

De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

În acelaşi context, Tăriceanu a mai precizat, că nu a avut o relaţie apropiată cu Marius Marcovici, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu Tal Silberstein, mai spun procurorii.

De asemenea, Popescu Tăriceanu ar fi afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat sau introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

În acelaşi dosar, în 28 aprilie 2016, Dorin Marian a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

De asemenea, Dorin Marian „a afirmat în mod nereal că nu cunoştea activitatea şi atribuţiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condiţiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice că „omul lui Tal”, mai precizează DNA.

În anul 2008, Tal Silberstein a fost văzut în repetate rânduri la Guvernul României, vizitându-l pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu, vizite nejustificate prin prisma activităţii premierului, cu atât mai mult cu cât contractul de consultanţă era încheiat cu partidul. Precizăm că la momentul respectiv Tal Silberstein şi asociaţii săi din grupul infracţional făceau demersuri asidue pentru a obţine, prin corupţie, bunuri revendicate de Al României Paul Philippe, iar în această activitate, pentru a-l convinge pe acesta din urmă că grupul are influenţă reală, dar şi pentru a determina funcţionari să încalce legea la soluţionarea cererilor de retrocedare, s-a prevalat de legătura cu primul-ministru, afirmată prin prisma faptului că atât Silberstein, cât şi Marcovici lucrează ca şi consilieri ai acestuia„, notează procurorii DNA Braşov în rechizitoriu.

Cookies