Calea ferată de la Otopeni, pe unde trec trenurile între Gara de Nord București și aeroport, mai așteaptă să fie dublată. Licitația se reia, proiectul e mai scump

10 iun. 2024
7084 afișări
Calea ferată de la Otopeni, pe unde trec trenurile între Gara de Nord București și aeroport, mai așteaptă să fie dublată. Licitația se reia, proiectul e mai scump
Calea ferată de la Otopeni, pe unde trec trenurile între Gara de Nord București și aeroport, mai așteaptă să fie dublată. Licitația se reia, proiectul e mai scump | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sucursala Regională de Căi Ferate București a reluat luni, 10 iunie, licitația pentru dublarea liniei de cale ferată din Otopeni. Valoarea contractului a fost majorată cu 14%. Prin acest proiect se vrea sporirea capacității de circulație a trenurilor între Gara de Nord – Aeroport și retur.

Ofertele pentru proiectul ce prevede dublarea liniei de cale ferată din Otopeni pot fi depuse până pe 15 iulie

În iulie 2023, în SEAP a fost publicat un anunț de licitație ce avea ca obiect „Lucrări de dublare parțială a liniei 700, între HM Pajura – Mogoșoaia prin introducerea unei diagonale noi între km 8+800 și km 8+900 (proiectare și execuție)”.

Valoarea totală estimată a contractului era de 6.465.956,96 lei, echivalentul a 1,3 milioane de euro. Apoi, la mijlocul lui august, când a fost termenul limită, a fost depusă o singură ofertă, din partea asocierii San Electroterm Grup (lider) – GDO MOV Impex SRL, având ca subcontractant declarat firma Vio-Top.

SRCF București a anulat licitația.

Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme. Oferta inacceptabilă în baza art 143, alin (2), lit b din HG 394/2016 în condițiile art 228, alin (4) din lege întrucât a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire.

Astăzi a fost publicat, în SEAP, un anunt de licitație cu același titlu, dar cu o valoare totală a contractului de 7.374.416,96 lei, echivalentul a 1,48 milioane de euro, adică cu 14% mai mare decât la procedurile de vara trecută.

Constructorii pot depune oferte până pe 11 iulie 2024, ora 15:00, și trebuie să rămână valabile un an.

Obiectivul principal al lucrărilor constă în sporirea capacității de circulație a trenurilor între Gara de Nord – Aeroport (și retur) prin dublarea parțială a liniei de cale ferată pe relația Hm Pajura – Mogoșoaia, care se va face prin introducerea unei noi diagonale CF (două aparate de cale) în zona km 8+800 – 8+900 și operaționalizarea sistemului de semnalizare pe liniile CF 301K (Post Giulești – Mogoșoaia) și linia 700 (Pajura – Mogoșoaia), potrivit Club Feroviar.

Principalele lucrări de semnalizare care se vor realiza sunt:

  • introducerea a 6 circuite de cale pe linia CF 301K și linia 700, 4 stâlpi de semnalizare (km 8+651, km 8+451, 9+084, km 10+636), 2 electromecanisme de macaz,
  • montarea de încălzitoare pe aparatele de cale,
  • realizarea rețelei de cablaj pentru echipamentele nou introduse în cale (cabluri de semnalizare, cabluri pentru alimentare a semnalelor, dulapurilor de bloc, adaptarea dependințelor pentru noua configurație),
  • montarea de dulapuri pentru echipamentele de semnalizare,
  • lucrări de relocare, modificare, respectiv demontare din cale a vechilor instalații CF,
  • reconfigurarea instalațiilor din stația Mogoșoaia.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies