Calculatoare de ultimă generaţie, în dotarea școlilor din Sectorul 4

de:
11 feb. 2015
0 Afișari
Calculatoare de ultimă generaţie, în dotarea școlilor din Sectorul 4

Primarul Cristian Popescu – Piedone s-a aflat, miercuri, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 102 „Gen. Eremia Grigorescu”, alături de reprezentanţi ai unor fundaţii şi ai comunităţii oamenilor de afaceri din Sectorul 4.

Cu aportul acestora, în cadrul programului „Şcoala de valori”, copiii care studiază în cadrul acestei unităţi de învăţământ au de astăzi încă 30 de calculatoare de ultimă generaţie.

„Sunt bucuros că beneficiem de astfel de sprijin, în măsura în care este ştiut faptul că Bugetul Local al Sectorului 4 nu este unul generos, ci chiar cel mai mic într-un top al sectoarelor Capitalei. De aceea, astfel de investiţii sunt lăudabile şi fac cinste iniţiatorilor. Etapa din acest an a programului se intitulează «Din toată inima pentru România», urmând ca această colaborare să se deruleze şi în anii următori, fiindcă cei care decid să investească în copii şi în viitorul acestora vor găsi în Autoritatea Locală a Sectorului 4, pe care eu astăzi o reprezint, toată susţinerea”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 4.

Cookies