Un bărbat a fost rănit în timp ce se afla în tramvaiul 19 din București. Șina de tramvai a străpuns podeaua. Călătorul a fost transportat la spital.
Șina tramvaiului 19 din București a străpuns podeaua, iar un călător a fost rănit. Totul a avut loc în zona Nerva Traian din Capitală. Călătorii i-au acordat primul ajutor.
Incidentul a avut loc în urmă cu 30 de minute, în jurul orei 13:30. O șină de la calea de rulare a tramvaiului s-a rupt, a pătruns prin podeaua vagonului și l-a rănit pe călător.
Cu o rană la piciorul stâng, bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”.
În acest moment, este restricționată circulația pe linia 19 spre Bulevardul Octavian Goga.
La fața locului au venit mai multe echipaje de poliție și angajați de la STB pentru a face o anchetă.
Nu este primul incident de genul acesta. Ieri, tramvaiul 16 a deraiat de pe șine. Din fericire, nu au existat victime. Iar în urmă cu două zile, un tramvai care circula pe linia 32 a deraiat.