Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci. Încă mai aveți timp să vă găsiți un prieten blănos în Parcul Izvor

28 aug. 2021
234 Afișari
Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci. Încă mai aveți timp să vă găsiți un prieten blănos în Parcul Izvor
Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci. Încă mai aveți timp să vă găsiți un prieten blănos în Parcul Izvor

Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci. Tinerii vor participa și la târgurile de adopții din Parcul Izvor, lângă Circul Metropolitan.

Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci. Tinerii vor participa și la târgurile de adopții din Parcul Izvor, anunță Primăria Municipiului București într-un comunicat de presă.

Câinii din centrele ASPA sunt îngrijiți de patru voluntari turci

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) se bucură, în intervalul 24 august 2021 – 10 septembrie 2021, de ajutorul celor patru studenți turci, din cadrul organizației non-guvernamentale AIESEC, care vor fi voluntari în centrele ASPA.

Recomandăm și: Vreți să adoptați un cățel? Hai în Parcul Izvor la târgul de adopții și plecați acasă cu un nou prieten patruped

Tinerii au vârste cuprinse între 20 și 22 de ani și vor merge zilnic în centrele de adopții unde vor socializa cu cățeii, îi vor mângâia și peria. De asemenea, studenții îi vor învăța pe căței să stea în lesă, îi vor scoate din țarcuri, la plimbare și le vor oferi recompense delicioase.

Tinerii vor participa și la târgurile de adopții din Parcul Izvor

De asemenea, cei patru tineri turci care iubesc animalele atât de mult, vor participa și la târgurile de adopții din Parcul Izvor. Mai mult de atât, se vor ocupa și de primirea vizitatorilor.

ASPA organizează târgurile de adopții de câini în fiecare weekend, până pe data de 26 septembrie, în Parcul Izvor, lângă Circul Metropolitan din București.

Recomandăm și: Prognoza meteo ANM. Toamna începe să-și intre în drepturi în București

Așadar, dacă vreți să adoptați un nou membru pentru familia voastră, cu blăniță, coadă și nas umed, sunteți așteptați la târgurile de adopții din Parcul Izvor. Tot acolo, îi veți întâlni și pe cei patru tineri voluntari.

Târgurile de adopții pentru căței se organizează în zilele de weekend, în intervalul orar 10:00 – 13:00.

Primăria Municipiului București spune că această acțiune de voluntariat este posibilă ca urmare a unui parteneriat încheiat de către ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor) cu organizația non-guvernamentală AIESEC.

Cookies