BAZAR

Câini de rasă, daţi spre adopţie bucureştenilor FOTOGALERIE

Cel mai recent anunţ, postat pe 23 mai pe site-ul adoptiicaini.ro, viza adopţia unei femele dalmaţian, în vârstă de trei – patru ani, potrivit estimărilor stăpânilor, care nu ştiau exact câţi ani are câinele lor pentru că l-au găsit pe stradă, în urmă cu un an şi jumătate. Cei care au avut grijă de căţel până acum trebuie să se mute într-o casă nouă şi sunt nevoiţi să îi găsească un camin.

Pe 16 mai, stăpâna unui câine de rasă voia să doneze un mascul din rasa caniş. Căteţul, în vârstă de şase ani a fost crescut în apartament, iar stăpâna lui, fiind foarte ocupată din cauza locului de muncă, ar prefera să îl dea cuiva care stă la curte sau care petrece o perioadă mai mare din zi acasă.

Pe 15 mai, printr-un anunţ postat pe site, se ofereau drept cadou şase căţeluşi metişi de malamut, în vârstă de şase săptămâni.

Tot pe 15 mai, stăpânul unui ciobănesc german dădea spre adopţie acest exemplar. Câinele are cinci ani şi, potrivit anunţului, a fost foarte bine întreţinut. Stăpânul vrea ca persoana care va adopta acest câine să locuiască la curte şi să fie foarte responsabilă şi serioasă. Ciobănescul german este prietenos, loial, s-a învăţat cu copiii şi ştie o serie de comenzi de dresaj.

O femelă de trei ani, brac german rasă pură, cu păr scurt, de culoare ciocolatie, cu puţin păr alb pe piept, era dată spre adopţie, pe 15 mai, de către stăpâni. Câinele a fost sterlizat şi, potrivit anunţului, iubeşte foarte tare oamenii, în special copiii, este jucăuş şi ascultător, nu are probleme fizice sau psihice, are carnet cu deparazitările şi vaccinurile făcute. Stăpânul susţine, în anunţ, că şi-a îngrijit foarte bine câinele, la curte, dar nu îl mai poate ţine pentru că trebuie să plece din ţară. Viitorul stăpân trebuie să fie foarte responsabil să îi ofere condiţii bune de trai şi să nu aibă pisici sau alte femele prin preajma bracului german pentru a evita problemele.

Stăpânii bracului german dau spre adopţie, numai persoanelor responsabile, care stau la curte, şi bracul de Weimar, o rasă foarte rară în România, conform anunţului de pe site. Masculul are trei ani şi este rasă 100% pură.

O altă persoană dă spre adopţie doi pechinezi, pe care nu îi mai poate creşte. Actualul stăpân al căţeilor vrea ca aceştia să fie îngrijiţi de persoane singure iubitoare de animale, dar şi de către copii. Pechinezii au Pedigree şi sunt perfect sănătoşi, mănâncă mâncare uscată, dar se dau în vânt şi după mâncarea gătită, potrivit descrierii din anunţ.

Un locuitor din cartierul Titan oferă spre adopţie metişi de boxer. Căţeluşii, masculi şi femele, au şase săptămâni, sunt sănătoşi, deparazitaţi, nu au fost încă vaccinaţi, nu au codiţele tăiate şi nici urechile cupate, conform descrierii făcute de stăpânul lor.

Tot în Capitală se dă spre adopţie o femelă de husky siberian, în vârstă de cinci ani.

În anunţ, stăpânul precizează că şi-a sterilizat căţelul.

La începutul lunii mai, un alt bucureştean a postat un anunţ, prin care vrea să găsească un stăpân care să adopte un pechinez alb, o femelă jucăuşă, ataşată de oameni.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button