Cafeneaua Veche e ca nouă și-a luat marele premiu pentru arhitectură de interior. E-n Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă. Aici se bea neîntrerupt cafea de aproape 250 de ani

susținut de
25 mart. 2024
8986 Afișari
Cafeneaua Veche e ca nouă și-a luat marele premiu pentru arhitectură de interior. E-n Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă. Aici se bea neîntrerupt cafea de aproape 250 de ani
“Cafeneaua Veche" e ca 9 și a primit marele premiu pentru arhitectură de interior. Se află în Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă, acolo se bea neîntrerupt licoarea amară de aproape 250 de ani. Foto credit: Agerpres.

Cafeneaua Veche, cu adevărat cea mai veche din București, cu trecutul ei fascinant compus din nenumărate straturi, a fost adusă în prezent cu grijă pentru valorile sale estetice și emoționale.

Clădirea monument istoric, icon pentru istoria Bucureștilor, stă pe același loc din ziua de 7 august 1781 când domnitorul Alexandru Ipsilanti, ca gest de mare bunăvoință, îi dă voie lui Ștefan Antîlop să construiască “o prăvălie cahvenea” pe un loc care se afla “la poarta de sus” a Curții Domnești.

Documentele istorice ne spun că Ștefan Antîlop era un armean la Curtea Veche, cu titlul de baș-alai ceauș (persoană cu rangul cel mai mare între cei 12 ceauși care pășeau înaintea alaiului domnesc, n.n).

De altfel, marii cafegii ai Bucureștilor vechi au fost mai mereu armeni, greci, turci sau evrei. Din cele 120 de lucrări înscrise in concurs, proiectul “Cafeneaua Veche 9” a primit marele premiu ex aequo la Bienala Națională de Arhitectură 2023 – secțiunea Arhitectură de interior.

Mai jos, interviu cu arh. Irina Stoica, una dintre autoarele lucrării premiate despre renașterea unui monument istoric.

Cafeaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.

Legenda spune că la Cafeneaua Veche veneau Caragiale și Mihai Eminescu pentru vorbe și cafele

În cei aproape 250 de ani de existență, Cafeneaua Veche din faimoasa piață de flori Sfântul Anton a fost căutată, râvnită și pierdută, închiriată, vânduta, revânduta și scoasă la mezat, decorată și răsdecorată dupa gustul, priceperea și cultura fiecărui proprietar. Și au fost destui. Legenda spune că aici veneau Caragiale și Mihai Eminescu pentru vorbă și cafele, ceea ce poate fi plauzibil, ziarul “Timpul”, unde Eminescu era redactor, își avea sediul pe Covaci, chiar pe ulița cafenelei din poveste.

Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.

O fotografie extraordinară ne arată Cafeneaua Veche din Piața de Flori Sf. Anton în anul 1856. Parcă stă acolo de când lumea și pamântul

În cei aproape 250 de ani de existență, Cafeneaua Veche din faimoasa piață de flori Sf. Anton a fost căutată, râvnită și pierdută, închiriată, vânduta, revânduta și scoasă la mezat, decorată și răsdecorată dupa gustul, priceperea și cultura fiecărui proprietar și au fost destui. Restaurant-cafenea în comunism, dupa 1989, Cafeneaua Veche a trecut prin tot felul de amenajari și decorări, de la specific țigănesc la futurist cu magnet pentru extratereștri.

Un lucru ramâne cert, o mare surpriză îți taie respirația: fotografia uimitoare, realizată de Ludwig Angerer în anul 1856,  care ne arată Cafeneaua Veche pe același loc de azi, pe vremea când târgul Bucureștilor era câmp cu boi și biserică. A izbucnit Focul mare (1847), au fost cutremure grozave, ciumă si holera, ocupații străine și cu toate acestea, Cafeneaua Veche a rămas pe poziția ei trainică.

1856. Cafeneaua Veche din Piața de Flori Sf. Anton. Fotografie istorică realizată de Ludwig Angerer. Sursa: Muzeul Municipiului București.
Cafeneaua Veche , 1950. Sursa foto: Bucureștii vechi și noi, pagina de facebook.

Cafeneaua Veche a trăit o istorie spectaculoasă pe care numai zidurile ei, dacă ar vorbi, ar putea să ne-o spună cu lux de amănunte. Având un vad excepțional, situată “la poarta de sus” a Curții Domnești, e ușor să ne imaginăm (și vrem să ne imaginăm), că toate limbile Imperiului Otoman s-au amestecat în clădirea relicvă a istoriei. A fost acolo delectare și taifas, s-a bătut palma pentru neguțătorii și s-a fumat narghilea. 

Cele 200 de capete de lei și cele opt chipuri gravate pe zidurile albe datează din secolul al XIX-lea

Zidurile, acoperișul de țiglă și obloanele Cafenelei Vechi au fost recondiționate după vechile tipare. Cele 200 de capete de lei și cele opt chipuri gravate pe zidurile albe datează din secolul al XIX-lea.

Plăcuța inscripționată cu numele cafenelei și cele două lămpi de fier suspendate pe fațadă se numără printre elementele arhitecturale care s-au păstrat peste ani.

Ferestrele înalte, arcuite, se deschid către exterior și amplifică dimensiunile spațiului. La subsol, au fost păstrate și restaurate bolțile și arcele din cărămidă, cărămidă țesută care stă acolo de pe vremea lui Ștefan Antîlop. Autoarele proiectului sunt trei tinere arhitecte: Irina Stoica, Daniela Ulea și Maria Mota, de la Biroul de arhitectură SelfDezign.

Foto credit: arh. Irina Stoica.
Construcția stă mărturie pentru arhitectura orientală a vechiului București. Un fragment de istorie care a supraviețuit trecerii timpului, profund integrat în cultura orașului

Cafeneaua noastră din Centrul Vechi e ca 9, n-a fost muzeificată, ci făcută să trăiască mai departe. Poate că nu e cea mai extraordinară clădire, nu are gloria celor mai vechi cafenele din Europa (Caffe Florian din piața San Marco din Veneția, deschisă în anul 1720, sau The Grand Cafe din Londra (1625) sau Cafe Procope din Paris, în funcțiune încă din anul 1686, sau Antico Caffe Greco din Roma, inaugurată în anul 1760), dar imobilul stă mărturie pentru arhitectura orientală a vechiului București. Un loc care a supraviețuit istoriei, profund integrat în cultura orașului.

Arh. Irina Stoica: Când vorbim despre interventii asupra interioarelor clădirilor de patrimoniu la noi, cel mai adesea, se întâmplă două extreme, nu zic că e rău să se întâmple așa. Fie sunt reamenajate ad litteram în spiritul epocii, fie sunt amenajate fără nicio legătură cu trecutul, fără empatie și fără emoție pentru spațiul acela.

Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.

Numirea de cafenea (cahvenea) vine din cuvântul turcesc kahvehane, kave-hane, adicătelea locul unde se bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum (numele unui joc de cărți în limba turcă, n.n) și să fumeze tutun.

Cafeneaua Veche datează de pe vremea când protipendada purta caftane și ișlic, anterie lungi până la glezne

Bucureștenii au prins gustul cafelei de la turci, cei care timp de câteva secole ne-au influențat modul de viață, obiceiurile și vestimentația.

Cafeneaua Veche datează de pe vremea când protipendada purta caftane și ișlic, anterie lungi până la glezne, șaluri de mătase la mijloc, calpace și papuci țuguiați, căptușiți cu piele, sau conduri, șalvari fini și giubea împodobită cu blană. Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor” amintește de existența unei prime cafenele în istoria Bucureștiului care se află pe Podul Beilicului (Calea Șerban Vodă) în secolul al XVII-lea, unde beau cafele delegații Înaltei Curți. Această “cahvenea” “se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată închisă, nici chiar în timp de ciumă, ca să nu se supere oaspeții care poposeau la Beilic”.

Aceea o fi fost cea mai veche, dar nu mai există.

Hala de flori din Piața Sf. Anton, anul 1933. Foto credit: Muzeul Municipiului București, MMB.
Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Un armean își leagă numele de cea mai veche cafenea din Centrul Vechi: Ștefan Antîlop, baș-alai ceauș la curtea lui Ipsilanti Vodă

George Potra (“Din Bucureștii de ieri”), ne spune că, la 7 august 1781, Vodă Alexandru Ipsilanti, ca act de mare bunăvoința și ajutor, dă voie lui Ștefan Antîlop, baș-alai ceauș, să construiască “o prăvălie cahvenea” pe un loc care se află la poarta de sus a Curții Domnești. Locul era lat de patru stânjeni și jumătate, iar în lung se întindea până aproape de apa Dâmboviței. Cafeneaua era dată armeanului Antîlop, așa cum ne spune documentul, “pentru hrana și chiverniseala copiilor lui”, cu obligația ca să dea Mănăstirii Mărcuța, stăpâna terenului, câte zece taleri chirie pe an. Cafeneaua lui Antîlop mai avea și grădină vastă, care se întindea până aproape de apa Dâmboviței.

Vodă Alexandru Ipsilanti. Foto credit: MNIR.
Ilinca, văduva lui Ștefan Antîlop, sărăcește, se îngroapă în datorii și subînchiriază cafeneaua lui Hagi Theodosiu Gabrovaliu

În a doua domnie, în iunie 1797, Alexandru Ipsilanti întărește văduvei răposatului Ștefan Antîlop vechea favoare, cu aceeași obligație de a plăti chirie mănăstirii Mărcuța și “a lăsa liberă ulicioara de alăturea, după zidul Curții, precum se află acum, pentru trecerea norodului la apă”.

La 1797, Ștefan Antîlop avea deja concurență la Curtea Veche. În octombrie 1797, aflăm că Dosithei Mitropolitul închiriază armeanului Anton Telalul o prăvălie de cafenea “la poarta de sus a Curții Domnești, cu 150 de taleri, plătind jumătate la începutul lunii și jumătate la sfârșit iar dacă chiriașul va face ceva îmbunătățiri în interior sau exterior, cu cheltuiala lui, să nu aibă nicio pretenție când nu va mai ține prăvălia”.

Ilinca lui Antîlop face jalbă la Divanul țării să i se dea voie a vinde la mezat cafeneaua care, în afară de prăvălia propriu-zisă, mai avea două odăi în spate și grădină

Ilinca, văduva răposatului Antîlop, la 1 decembrie 1805 subînchiriază cafeneua lui Hagi Theodosiu Gabrovaliu, iar mai apoi se și împrumută cu bani de la acesta, cu dobânda cuvenită, pe care însă nu-i poate plăti la timp.

Din cauza acestei datorii și a altor sume împrumutate de la alții, Ilinca Antîlop “neavând alt mijloc și putere de plată”, face jalbă la Divanul țării să i se dea voie a vinde la mezat cafeneaua, care în afară de prăvălia propriu-zisă avea două odăi în spate și grădina.

După cercetări făcute la față locului de către marele logofăt și după anaforaua (raport scris adresat Domnitorului, n.n), boierilor divaniți, i se dă voie să vândă cafeneaua ce o avea clironomie (moștenire, n.n) de la soțul ei, însă cu acest șart (învoială, n.n)“adecă cel ce o va cumpăra să știe că are să intre în stăpânire după ce se va împlini sorocul hagiului, de unsprezece ani”.

1856, Piața de Flori, Sf. Anton, în centrul imaginii Cafeneaua lui Antîlop. Fotografie de Ludwig Angerer. Sursa: MMB.
Atunci, ca și acum, cumpărătorul unui imobil era obligat să plătească impozit la stat, numai că atunci se numea “havaetul (contribuție, n.n) cutiei de milostenie”. Milostenie a fost, milostenie a rămas

Până la urmă, după ce timp de trei luni a fost strigată vânzarea cafenelei la mezat, suma cea mare, de 12.250 de lei, a fost oferită chiar de chiriașul Hagi Theodosiu Gabrovaliu, “peste care preț nemai ieșind alt mușteriu ca să mai înalțe, nici din vecini, nici din streini” și ambele părți fiind mulțumite, în luna iunie 1812 suma de mai sus a fost depusă la Stărostie, ca să se dea numitei Ilinca Antilop, vânzatoarea, să-și plătească datoriile.

Atunci, ca și acum, cumpărătorul unui imobil era obligat să plătească impozit la stat. Așa se face că Hagi Theodosiu Gabrovaliu a trebuit să plătească 612 taleri reprezentând “havaetul”(contribuție, n.n) cutiei de milostenie” pentru ca stăpânirea să-i întărească, oficial, dreptul de proprietate. Mult mai tranasparenți erau cei vechi în termeni, milostenie a fost, milostenie plătim și-n ziua de azi.

Hagica Velica, văduva răposatului Hagi Teodosiu Gabrovaliu, se înglodează la rândul ei în datorii și vinde “casele cele mari, precupețăria și cafenea” lui Hristea Emanuil Papazoglu 

După numai 13 ani, în 10 mai 1825, constatăm că hagica Velica, văduva răposatului Hagi Teodosiu Gabrovaliu, împreună cu nepotul ei, Iona, al treilea logofăt ce fusese lăsat și el moștenitor, fiind înglodați în datorii, “vând casele cele mari, precupețăria și cafenea” lui Hristea Emanuil Papazoglu “sudit (supus, n. n) chesaro-crăiesc” pentru suma de 5.650 de galbeni chesaro-crăiești.

Cafeneaua veche în partea stângă a imaginii lângă clădirea albă, anii ’70. Foto credit: Bucureștiul în imagini, pagina de facebook.
Haevercioglu cumpără cafeneaua de la Hagica Velica

Într-un document din anul 1826, din mărturia unor bucureșteni legată de o hotărnicie care se referea la matca și cursul Dâmboviței, se arată că râul curge în spatele cafenelei lui Haevercioglu, care nu este alta decât vechea cafenea a lui Antîlop, dar trecută în stăpânirea, ca proprietari sau chiriași, a atâtor persoane. De aici încolo lungul șir de stăpâni ai cafenelei se pierde.

Concurență aspră lângă Curtea Domnească. Ștefan Saghiiadinvis deschide cafenea cu biliard, ceva nemaipomenit la 1823. Nu-i de mirare ca văduvele au scăpătat

Deja la 1823 cafenelele de lângă Curtea Veche se aflau la concurență. Într-un document din 20 aprilie 1823, se arată că Mitropolia închiriază lui Ștefan Saghiiadinvis, cu 400 de taleri anual, o prăvălie centrală unde “să-și facă alișverișul său într-însa cu biliard”, deci cafeneaua avea sală pentru cei care jucau biliard și tăifăsuiau bând cafele, fiindcă băuturi alcoolice patronul nu avea voie să vândă, conform contractului încheiat.

La 1826, grecul Gheorghe Constantin închiriază baia de la Curtea Veche, loc unde clienții se îmbăiau și beau cafea cu dulceață și zaharicale.
S-a păstrat un inventar extraordinar care ne arată ce tigăi de prăjit cafea, filigene și zarfuri existau în cafenelele de lângă Curtea Domnească

La 1826, grecul Gheorghe Constantin închiriază baia de la Curtea Veche, loc unde clienții se îmbăiau și beau cafea cu dulceață și zaharicale. S-a păstrat un inventar extraordinar care ne arată ce cu ce erau dotate cafenelele de atunci.

Iată lista: tigăi de prăjit cafea, piuă de pisat, site de cernut, ibrice de aramă și de tinichea, filigene și zarfuri de tombac și de argint, lingurițe pentru zahăr și dulceață, tăvițe de alamă pentru servit dulceața și tăvițe pe care se puneau ciubucele, ciubuce făcute din lemn de arțar, cu capete de os, iar altele cu capete de chihlimbar pentru clienți aleși, chisele din sticlă pentru dulceață, etc, (sursa George Potra, Bucureștii de ieri).

Arhitect Irina Stoica.
Clădirea trecuse printr-o serie de intervenții succesive care nu-i făceau cinste”

B365.ro: Irina Stoica, cum ați găsit clădirea?

Arh. Irina Stoica: La exterior se prezenta în forma în care a fost construită inițial, de-a lungul timpului beneficiarii neavând voie să aducă modificări fațadei. În schimb, în interior am avut o mare surpriză. Clădirea trecuse printr-o serie de intervenții succesive care nu-i făceau cinste. Pereții, zidurile, bolțile erau acoperite cu o multitudine de finisaje, multe dintre ele impropii, cărămidă aparentă, picturi murale naive, mozaicuri de tot felul și traforuri din lemn sau PFL. Am găsit un amalgam de soluții constructive pe care, de-a lungul timpului, diferiții chiriași sau proprietari le utilizasera pentru amenajarea spațiului.

Amenajare anterioară. Foto credit: arh. Irina Stoica.
„In perioada mai recentă, acolo a funcționat și un club de noapte în subsol, amenajat ultramodern, futurist”

B365.ro: În comunism ce a fost Cafeneaua Veche?

Arh. Irina Stoica: A fost tot timpul cafenea sau restaurant. Nu a avut niciodată o altă funcțiune, ba chiar în perioada mai recentă a funcționat și un club de noapte în subsol, amenajat ultramodern, futurist, elemente care, din păcate, au dezrădacinat spiritul autentic al clădirii. Actualii proprietari și-au dorit să readucă istoria spațiului în prezent, ceea ce pe noi ne-a bucurat. Nu și-au dorit o rememorare a trecutului ad litteram, adică o restaurare propriu zisă. Nu și-au dorit o amenajare de epocă, ci au vrut ca spațiul să fie atractiv pentru publicul tânăr.

Amenajare anterioară cu specific futurist.

B365.ro: Care au fost cele mai grele lucruri din proiect?

Arh. Irina Stoica: A fost complicat să curățăm pereții de toate intervențiile succesive, să îndepărtăm finisajele existente. De asemenea, la partea de galerie din subsol am încercat să prevenim infiltrațiile si să reparăm zonele afectate pentru a avea o textură sănătoasă.

Am desprăfuit, curățat și am reparat hidroizolația pe tot ceea ce înseamnă suprafețele de cărămidă din galerie. Este acolo de la sfârșitul secolului al XVIII-lea”

B365.ro: Am văzut în subsol bolta cu cărămidă subțire și decorația albastră. De când datează decorația?

Arh. Irina Stoica: Decorația este o moștenire, nu este intervenția noastră. A fost un proiect care s-a realizat într-un timp foarte scurt și cu un buget destul de restrâns, motiv pentru care, pe cât s-a putut, am încercat să păstrăm lucrurile bune care existau. Pardoseala de la parter și galerie a fost recondiționată, nu este cea originală dar, din punctul nostru de vedere, a fost o intervenție reușită de-a lungul timpului și am hotărât să o menținem. Am schimbat doar pardoseala de pe coridor și din zona scărilor, o ceramică improprie care nu făcea onoare locului. Am propus un finisaj uniform, un microciment turnat, astfel încât să punem în evidență elementelor arhitecturale emblematice ale spațiului, scara, bolțile, etc. Am desprăfuit, curățat și am reparat hidroizolația pe tot ceea ce înseamnă suprafete de cărămida din galerie, care este acolo de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Am mai păstrat anumite obiecte de mic mobilier pe care le-am recondiționat și le-am amplasat foarte discret în spațiu. Nu știm dacă ele sunt originale, sau din ce an dateaza, dar sunt mici obiecte de artizanat, lucrate manual, comode și câteva tablouri foarte frumoase.

Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Tâmplăria de la fațadă era deja înlocuită cu una mult mai durabilă, potrivită vremurilor noastre, dar care a păstrat tabloul și forma deschiderilor originale”

B354.ro: Acoperișul de țiglă și obloanele cum de au rezistat?

Arh. Irina Stoica: Fațada si acoperișul au fost recondiționate înaintea intervenției noastre, tâmplăria era deja înlocuită cu una mult mai durabilă, potrivită vremurilor noastre, dar care păstra tabloul și forma deschiderilor originale. Am îndepărtat însă aplicațiile de tip autocolant care existau pe geamuri, și nu făceau decât să obtureze lumina ce trebuia să intre în sălile centrale de la parterul cafenelei. Am scos totul ca să facem loc luminii, iar spațiul exterior să inunde interiorul. Ne-am dorit ca inclusiv trecătorii din Centrul Vechi să facă parte din ambianța cafenelei.

Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.
Sper ca, prin acest proiect, să dam startul unui curent. Lumea trebuie să conștientizeze importanța clădirilor istorice”

B365.ro: Ce vă place cel mai mult din ceea ce a rezultat?

Arh. Irina Stoica: Faptul că am reușit prin acest proiect și, prin notorietatea pe care această amenajare a câștigat-o, să aducem în atenția unui public tânăr o construcție istorică, un lucru de care consider ca este nevoie astăzi. Societatea, în general, și arhitecții tineri au puține cunoștințe despre patrimoniu și despre ce înseamnă arhitectura istorică. Sper ca, prin acest proiect, să dam startul unui curent. Lumea trebuie să conștientizeze importanța clădirilor istorice, iar acestea pot fi aduse in prezent. Nu sunt doar monumente sau doar o arhitectură de pus la sertar.

Proiect actual premiat la secțiunea „Istorie renăscută, Arhitectură de interior”. Cafeneaua Veche e ca 9. Foto credit: Stelian Popa.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies