Cafeneaua și galeriile Blanduziei, unde bucureștenii beau cafele, cumpărau nimicuri din prăvălii și vedeau filme-n aer liber. Cool time out în vechiul București

susținut de *IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care creează dependență. IQOS este destinat exclusiv adulților, care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
17 apr. 2024
1182 afișări
Cafeneaua și galeriile Blanduziei, unde bucureștenii beau cafele, cumpărau nimicuri din prăvălii și vedeau filme-n aer liber. Cool time out în vechiul București
Cafeneaua și galeriile Blanduziei, unde bucureștenii beau cafele, cumpărau nimicuri din prăvălii și vedeau filme-n aer liber. Cool time out în vechiul București | Sursa foto: arhiva istorică Agerpres

Unde cândva aveam, în București, Cafeneaua și Galeriile Blanduziei, astăzi se o banală parcare.

Dar, pe vremea Blanduziei, acest loc de pe strada Academiei era unul dintre cele mai animate colțuri din centrul orașului. Aveai laolaltă o cafenea, prăvălii, magazine și o superbă grădină. Aici a avut loc, spune istoricul Stelian Tănase, prima proiecție cinematografică în aer liber din București; se întâmpla undeva la finalul secolului al XIX-lea.

Pe la 1850, pe strada Academiei, care face legătura între strada Doamnei și Calea Victoriei, se găsea Hanul Golgota, deschis de mănăstirea Butoiul ca sursă adițională de venit, locul unde se opreau din drum călătorii cu mai puține parale și poștalioanele. După ce hanul a fost închis, aici a fost deschisă Grădina Gagel (care a fost ulterior redenumită în Edison), potrivit Turist în București.

Lângă grădină, se aflau Galeriile Blanduziei, un loc care a devenit cunoscut pentru magazinele, spațiile de recreere și pentru Cafeneaua Blanduziei, aflată chiar la ieșirea la stradă.

Sursa foto: Agerpres

De ce „Blanduziei”? Scurtă istorie a unui nume

Numele galeriilor, al cafenelei și, implicit, al grădinii a fost dat în cinstea poetului Vasile Alecsandri, fondator al teatrului și literaturii dramatice în România. Drama sa, „Fântâna Blanduziei”, a fost citită în 1883 la Ateneul Român și în casa profesorului Titu Maiorescu, în cadrul unor strângeri de fonduri pentru Mihai Eminescu, internat la acea vreme în Casa de Sănătate a doctorului Alexandru Suțu.

Începând cu 1902, în Grădina Blanduzia au început să fie puse în scenă vara spectacole de teatru de către secretarul general al Teatrului Național, Alexandru Andronescu. Cu timpul, grădina a făcut parte din teatrele de vară care funcționau mai ales în pauza Teatrului cel Mare, alături de scenele de la Guichard, Union, Oteteleșanu, Stavri, Rașca, Orfeu, Tivoli, Colosul sau Cărăbușul.

Apariția teatrelor de cartier și a cinematografelor în oraș a început să fure însă încet-încet din publicul de la Blanduzia, astfel că în cele din urmă are loc aici ultimul spectacol în anul 1924. Pe locul grădinii a apărut Pasajul Galeriile Blanduziei, care a fost demolat apoi, în prezent existând aici o parcare privată de mari dimensiuni.

Despre Cafeneaua Blanduziei nu se mai știu multe lucruri, dar știm că relația bucureștenilor cu cafeaua și cu cafenelele e veche și trainică.

De când beau bucureștenii cafea „ca turcii” și de ce expresia chiar are rost

Știți expresia “bei cafea ca turcu’ ”, iar vorba chiarpoartă în ea un sâmbure de adevăr. pentru că turcii i-au învățat pe bucureșteni să bea cafele.”Kahve tutun / Keyifler butun” înseamnă, în limba turcă, “tutun și cafea, chefuri sadea”. 

Prima mențiune documentară a unei cafenele în București apare în anul 1667,  ne spune profesorul Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor”. Era în Târgul de Sus o “cahvenea” ținută de un turc, Hamie, fost seimen (soldat din corpul militar al ienicerilor, n.r.) al Sultanului. Hamie avea “kahvesi”, adicătelea cafea cu caimac, o cafea tare care lăsa jumătyate bde ceașcă de zaț. Iar în cea mai veche cafenea veche din București, beau cafele delegații Înaltei Curți. Această “cahvenea” “se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată închisă, nici chiar în timp de ciumă, ca să nu se supere oaspeții care poposeau la Beilic”.

În cafenelele din Bucureștiul pe care îl știm din cărți și din istorioare care au supraviețuit miraculos trecerii timpului, turcii și clienții lor stăteau la taifas cu ciubuce și zaharicale.

Exista cafea pentru oboseală (yorgunluk kahvesi), pentru luat o pauză (mola kahvesi), cafea cu sare (tuzlu kahv), cafeaua pețitorilor (goruculer kahvesi) și cafeaua “kahvedasului”, adică a “tovarășului” de cafea.

Ah, și mai existauy și ghicitorii în cafea, care se numeau “kahve fali”.

Asta ca să ne fie limpede că Bucureștiul are toate motivele să fie, în prezent, un rai al coffee-shop-urilor, mai cu seamă de specialitate: a fost așa, de fapt, de când se știe.

Îți recomandăm să citești și:

Cookies