Cadou neașteptat oferit Bucureștiului de o ninsoare bine plasată: throwback time până hăt, în anii ‘80

Ninsoarea ne-a făcut tuturor un cadou neașteptat: o călătorie gratuită în timp, direct în Bucureștiul de dinainte de 1990. Peisajul? Clasic. Troiene de zăpadă pe marginea drumului, trotuare devenite patinoare, pietoni nervoși și, desigur, autorități prinse complet nepregătite, cu toate că ninsoarea a fost anunțată de zile bune.

Ca de obicei, iarna a venit pe nepregătite în februarie. Asta nu e ceva nou, eu pentru că sunt din localitate am văzut filmul ăsta deja de peste 40 de ori, mai mult sau mai puțin, pentru că din fericire ultimele ierni n-au mai prea avut zăpadă. Dar iată că dacă apare, totul revine la normal. 

Parcă nimic și nimeni nu poate să oprească această lipsă de capacitate de a gestiona un fenomen până la urmă firesc şi chiar şi de dorit. 

Încă de dimineață, Bucureștiul a fost martorul unei scene desprinse dintr-un film alb-negru cu iz socialist: oameni ieșiți în fața blocurilor să dea zăpada cu lopeți obosite de atâta istorie, șoferi exasperați care încearcă să-și scoată mașinile din nămeți, transportul public avansând ca un melc înzăpezit, iar pe fundal, anunțurile primăriei despre cum totul este sub control. Control absolut. La fel ca în anii ’80, când totul era „rezolvat” și noi stăteam în frig, dar ni se spunea că e cald. Eu am ieșit ieri la prima oră, să fi fost şapte şi un pic şi am tăiat oraşul. Nu am văzut niciun utilaj. Ați spune că poate au fost noaptea, dar n-avea cum, că era plin de zăpadă. Şi asta pe bulevarde, nu mai zic pe străzile mici. 

Bucureștenii, obișnuiți cu tot ce înseamnă improvizație, au reacționat ca pe vremuri: unii și-au lăsat mașinile pe unde au apucat, transformând orașul într-un labirint alb de vehicule abandonate, alții și-au luat bocancii și au plecat la pas, iar cei mai norocoși s-au baricadat în case cu provizii strategice de covrigi și cafea. Cine a mai prins și niște cartofi și ouă de la supermarketul golit preventiv, are deja o masă caldă garantată. Exact ca pe vremuri, când dădeai din coate să prinzi un litru de lapte.

Dar partea cea mai frumoasă e că, la fel ca în 1985, în 1990 și în orice altă iarnă post-decembristă, nimeni nu este de vină. Nu drumarii, nu primăria, nu nimeni. Ninsoarea a căzut, mașinile s-au blocat, oamenii s-au enervat, dar totul e, de fapt, vina vremii. Poate și a populației, că nu a avut răbdare. Iar cine nu are lopată, să-și cumpere. Cum ar fi spus și tovarășul Ceaușescu: fiecare cu troienele lui!

Acum că Bucureștiul și-a amintit, fie și pentru câteva ore, de anii săi de glorie socialistă, întrebarea e: cât durează până se va reveni la normal? Până la primăvară, evident. Până atunci, străzile vor fi acoperite de o combinație de zăpadă murdară și gheață, autoritățile vor anunța victorios că „s-au folosit X tone de material antiderapant”, iar noi vom merge înainte, glisând elegant pe trotuare ca niște patinatori involuntari.

Nu vom avea unde să parcăm, pentru că jumătate dintre locuri vor rămâne măcar parțial acoperite de zăpadă și de aici haosul va crește. Ne vom murdări. 

Până la următoarea ninsoare, să nu uităm lecția de azi: dacă vreți să călătoriți în timp, nu aveți nevoie de tehnologie sofisticată. E suficient să ningă în București.