Cade Guvernul Bolojan dacă premierul o ține pe-a lui, zice Lia Olguța Vasilescu. Reforma în administrație, nuca tare a coaliției

19 sept. 2025
516 afișări
Cade Guvernul Bolojan dacă premierul o ține pe-a lui, zice Lia Olguța Vasilescu. Reforma în administrație, nuca tare a coaliției
Cade Guvernul Bolojan dacă premierul o ține pe-a lui, zice Lia Olguța Vasilescu. Reforma în administrație, nuca tare a coaliției | Sursa foto colaj: Dreamstime

Guvernul Bolojan cade, dacă premierul insită cu modul în care vrea să facă reforma administrației, adică să taie 10% din posturile ocupate în primării și în Consilii Județene, spune Lia Olguța Vasilescu, primarița PSD a Craiovei.

Partidul din care face parte, dar și UDMR, se opun acestei variante și propun în schimb o  reducere de 10% a cheltuielilor, caz în care nu se ajunge la disponibilzări.

Lia Olguța Vasilescu: Da, cade Guvernul dacă Bolojan rămâne inflexibil

Primarul municipiului Craiova a fost aseară la televizor, la Antena3 – CNN, unde a vorbit despre conflictul din Coaliție pe tema așa-numitei reforme din administrație, pe care partenerii o văd foarte diferit.

Când a fost întrebată dacă va cădea Guvernul în cazul în care Ilie Bolojan nu va schimba modul în care vrea să facă lucrurile, răspunsul a fost rapid și scurt: ”Da!”.

Lia Olguța Vasilescu a spus, într-o declarație citată de News.ro, că primarii și președinții de Consilii Județene nu pricep  ce vrea să facă Guvernul Bolojan:

Partea proastă este că noi nu am înțeles varianta finală a Guvernului, că noi pentru asta ne-am dus. Adică am solicitat să vină cu altă variantă. Aşteptam să aflăm care este acesta. N-am aflat-o, pentru că tot ce ne-a zis Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, nota red.i), la un momendat, noi l-am întrebat dacă este şi varianta premierului, la care el a răspuns că nu poate vorbi în numele premierului”.

Premierul s-a întâlnit, zilele trecute, și cu reprezentanți ai protestatarilor din administrația publică, cărora le-a spus că nu va renunța la pachetul de reformă.

Un lider sindical declara, după discuții, că premierul a zis că Executivul nu va mai grăbi grăbi să adopte măsurile prin asumarea răspunderii.

Poziția lui Bolojan e fermă:  ”Nu mai putem continua ca până acum. Realitățile bugetare sunt clare, indiferent cine este premier sau ministru. Dacă nu luăm măsurile necesare la timp, mai târziu costurile vor fi mult mai mari. Putem face schimbările din administrație într-un mod planificat, în dialog cu autoritățile, astfel încât cei care rămân să fie plătiți decent, respectați și să își facă treaba. Oamenii vor înțelege că există o legătură între nivelul impozitelor pe care le plătesc și calitatea serviciilor oferite de primărie. Susțin autonomia locală, dar în măsura resurselor pe care le are țara”, spune premierul, citat într-un comunicat

Cookies