“Cadavre vii la soare”, o veche mare supărare estivală la piscina cu valuri de la Lido

E vară, e torid. Nu e apă caldă la bloc în București. Unde să te duci? “La sală”! Iată un comentariu distractiv și o realitate în 2023.

Chesiunea igienizării la Lido

Nu altfel era în anii 1930, la bazinul cu valuri marine de la Lido. “Universul” subliniază că igiena e marea prioritate a administratorilor și că s-au adus aparate de purificare a apei de la Paris. Problema este că poporul scăldător nu e și foarte spălător, cel mai curat din lumea asta. Mulți neavând bunul obicei al “higienizării” acasă”.

Bucureștiul anilor 1930 nu avea în totalitate acest obicei. Statisticile arată că dotarea cu băi a caselor nu era o regulă. Și nici frecventarea băilor publice nu era chiar o prioritate a bucureștenilor.

Vară fiind, ziarul “Adevărul” scrie despre mania gratuităților la români. Manie care a lovit Lido. Sunt tot soiul de neaveniți care primesc “gratuit” de la prieteni ai patronilor/personalului bazinului. La ce duce acest lucru: este greu să se mai facă investiții. ca  Lido să devină o piscină închisă, bună și iarna. Pe scurt, spune articolul scris de D.I. Suchianu, „nu mai ai loc de mitocani”.

Dar cel mai vehement este un reportaj din “Rampa” anului 1936. Când privești astăzi ce se întâmplă la “un bazin” sau la “o sală” este muncă de-a dreptul. Membrii unui asemenea club de întreținere a fizicului își punctează misiunea și pleacă-n ocupațiile lor. În 2023. În 1936, în “Rampa”, Paul B.Marian vorbește de obsesia de a pierde timpul “aiurea în tramvai” la bazin.

„Se întind cu tincturi pe ei și arată ca niște cadavre”, scrie reporterul enervat

Își admiră trupul ca maimuțele, își admiră costumele de baie pe franțuzește. Și, domnule, fiind la bazin nu se scaldă. Este o lungă confuzie aici despre ce trebuie să faci la bazinul Lido, să te scalzi? Să te igienizezi? Să înoți?
Reporterul face o observație radicală. Vehement, el declară: lumea nu se atinge de apă, ci preferă alt timp de pierdere de vreme. În primul rând, bârfa, bârfa extenuantă, “gura mare” a târgului s-a mutat la Lido. Apoi, se poartă plimbatul languros, expunerea în “pijamale” a trupurilor, provocatoare.

La Lido, peste măsură de indecent este considerat pipăitul  costumului

Un adevărat balet al gesturilor care pune în evidență costumul sau atrage atenția asupra luxului expus. Femeile care par că pipăie calitatea materialului.

Și nu în ultimul rând atingerea soarelui. Reporterul are o obsesie și privind acțiunea oarbă a soarelui: Expusul la soare devine ca să ajungi ca un negru “cel mai negru”, noua modă de la Lido.

Dolce far niente la Lido București

Corpul în relaxare cu o vorbă franțuzită aruncată în doară poate fi prilej de caricatură, ca-n cazul reporterului ultragiat. Dar și o “fotografie” a unui alt ritm al vieții la Lido. Lido-iștii bucureșteni veneau să se vadă, să-și admire costumele, corpurile, să se oglindească, să se miște în ritm de jazz, orchestra interpretând în direct muzicile momentului. Care era graba pe care o cerea reporterul? Niciuna, dacă stăm să ne gândim.

Se pierde timp consumând și flirtând. La Lido

Și, parcurgând logica reportajului din 1936, observăm că avem un întreg ritual al trupului expus bârfei, soarelui și atingerilor de seară. Reportajul ne arată trupurile date cu “tincturi” care stau întinse ca niște “cadavre”, la deschiderea bazinului. Apoi, urmează, bronzarea celor fermecați de atmosfera de la Lido. “

Cadavrele” devin negre tăciune. Seara, apoi, se stă mult și degeaba. Se pierde timp consumând și flirtând. Cadavre dimineața, trupurile devin niște greieri ai nopții. “Greieri” care nu mai contenesc să rămână în noapte, împreună. Bazinul Lido își construia iată propria mitologie. Inima lui din centru Bucureștiului bătea odată cu inimile doritoare de soare, muzică, bârfă, flirt. Era vară, care era graba? Lidoiștii nu se scăldau în bazin, ci în starea aceea dulce în care nu faci nimic. În care asculți valul și jazzul de la Lido. Dorind soarele, șampania și bârfa de la Lido.

Cât despre reporter, ironia sorții, ne spune că preferă să facă un duș singur acasă, după păcatele văzute la Lido.