BAZAR

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. Cine este Tiberiu Albu, câştigătorul finalei „Vocea României”

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. Tiberiu Albu (22 de ani), antrenat de Tudor Chirilă, a câştigat „Vocea României” datorită voturilor telespectatorilor, pe care i-a cucerit cu o serie de interpretări rock de excepţie.

Victoria tânărului marchează o premieră, fiind singura voce rock care câştigă show-ul de la Pro TV, dar şi un motiv de bucurie pentru solistul trupei Vama care se află pentru prima dată în postura de membru al juriului unui talent-show şi a reuşit să-şi atingă scopul: promovarea muzicii rock şi pop-rock în România, scrie adevarul.ro.

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. Amintim că iniţial câştigătorul l-a ales drept antrenor pe Smiley, însă, după ce acesta din urmă a renunţat la el în favoarea lui Vladimir Pocorschi, Tibi a fost salvat de Chirilă. De altfel, întrebat într-un interviu care a fost cel mai greu moment din cadrul emisiunii, Tibi a răspuns: „Când Smiley l-a ales pe Vladimir Pocorschi, iar eu am rămas câteva secunde în afara show-ului până când am fost salvat de Tudor!”.

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. La aflarea veştii că este marele câştigător, Tibi a izbucnit în lacrimi şi a avut nevoie de câteva minute pentru a-şi potoli emoţiile: „Vă mulţumesc! Vă mulţumesc! Vă mulţumesc nespus de mult că mi-aţi fost aproape în tot acest timp, sunt extraordinar de fericit şi sper să ne vedem în continuare”. El intenţionează să investească premiul de 100.000 de euro în muzică, „evident, chitară bună, home studio, toate cele ce mă pot ajuta să-mi continui drumul pe care l-am ales”.

În ultimul act de la „Vocea României”, Tibi a oferit trei momente care i-au pus în valoare atât vocea puternică, dar şi latura sensibilă, unul dintre cele mai bune fiind duetul cu soprana Irina Baianţ, alături de care a cântat „The Phantom of the Opera”, interpretare completată de jocul actoricesc dramatic.

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. Născut în Orăştie, Tiberiu Albu este student la Facultatea de Sport din Timişoara, iar talentul muzical i-a fost descoperit de tatăl lui, care l-a încurajat să urmeze această cale. Tânărul cântă la chitară şi muzica rock ocupă un loc special în viaţa sa. Deşi nu a urmat cursuri de canto niciodată, talentul său fiind nativ şi cultivat prin muncă şi determinare, Tibi a făcut show pe scena de la „Vocea României” cu melodii precum „Dream On”, a trupei Aerosmith, şi „Shook Me All Night”, semnată de AC/DC.

Cu toate că Tiberiu are o voce catalogată de mulţi drept una dintre cele mai bune ale genului rock, auzite în România, tânărul a mărturisit că nu a luat nicio lecţie de canto până acum. „Nu mă aşteptam să mă voteze publicul. Sunt surprins şi o să vă arăt totul. Am mult mai multe de arătat”, a declarat Tiberiu.

CÂȘTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI 2014. Cel care făcea senzaţie la audiţiile pe nevăzute cu piesa „I Love Rock’n’ Roll” şi care a continuat să zguduie scena cu alte piese hard rock, cum ar fi Rock and roll-ul celor de la Led Zeppelin sau Dream On, de la Aerosmith, a devenit un fenomen pe reţele sociale, reuşind să-i facă pe rockerii din ţară să urmărească emisiunea doar de dragul lui.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button