Ca să zboare, Șoșoacă sare în prăpastia pe care o ignorăm

22 feb. 2021
192 Afișari
Ca să zboare, Șoșoacă sare în prăpastia pe care o ignorăm

Pe problema minerilor, Șoșoacă bifează din nou, sistematic, are agendă burdușită cu tot ce e mai outrageous posibil pentru lumea fină de la oraș: mineri, moaște, covid, tot. Devine tot mai clar că atacul nu e la guvern, miza ar fi prea mică, e mult mai vast, vizează falia dintre cele două lumi îmbibate de dispreț și frustrări reciproce: noi, așa zisă lume bună și ei, restul... E tentant s-o subestimăm pe Șoșoacă, mai mult că sigur că nu va obține mare brânză pentru stomacul propriu și va sfârși într-o baltă de mizerie paranoidă, dar nu asta e subiectul. Subiectul e falia. 

Iar falia asta va crește. Dacă totuși are o strategie, Șoșoacă nu-și targeteaza electoratul decât prin ricoșeu. Pe care îl provocăm noi scandalizandu-ne în masă și repetat la tot ce ne servește ea cu mare tenacitate la fileu. Ruptură nu se adâncește urmărind-o pe Șoșoacă, ci urmărind reacțiile lumii bune, aici e ricoșeul. Nu mai pasă nimănui de mineri, dar oprobiul covârșitor de ieri a reaprins lumina pe încă una dintre marile proteze sculptate adânc în memoria colectivă: culpabilizarea lor eternă; sufletele moarte dar neclintite din purgatoriu, după 30 de ani minerii stârnesc pavlovian aceleași identice revărsări de ură socială. Pentru Șoșoacă e suficient. 

E indicatorul de care are nevoie pentru a le arată dezmoșteniților că nu vor avea loc la masă plină niciodată. Nici lor nu le mai pasă de mineri, dar majoritatea se regăsesc în soarta lor. Nu doar pentru că au pierdut competiția, ci pentru cât sunt de învinovățit de o dreaptă fixistă în teme și nemișcată ideologic de la Piața Universității și până azi. 

În ’45, când rușii au intrat în Prusia Orientală, în drum spre Berlin, au fost șocați de bunăstarea primilor nemți în civil întâlniți în cale. „Ce-au căutat la noi?”, s-au întrebat. „Ce le lipsea?” E inutil să spun în ce forme de răzbunare s-a tradus asta. „Cât poa’ să ne urască în continuare, ce le lipsește?” se întreabă și non-lumea bună citindu-ne pe facebook. Îi unge pe suflet Sosoaca. Ea e răzbunarea lor. Sau doar începutul.

Acum am să fiu eu outrageous și am să spun că măcar subiectul asta ar trebui dezamorsat prin adevăr. El nu-i eliberează pe mineri de păcat, dar ni-l arată pe-al nostru. Uitați-vă în jur și întrebați va de unde au apărut atâția legionari, oameni în plină putere, au 50 de ani majoritatea poate și peste, în realitate nu sunt neapărat mai mulți. Au prins curaj, atât. Au existat mereu. Au fost nucleul nașterii dreptei din România încă din 1990. Au fost părinții ei spirituali. Adolescenții de atunci, îngrămădiți în jurul multor bătrâni sau deja cunoscuți camarazi, dovediți ulterior și turnători. Are Hodor o lista a informatorilor, e plină de numele zilelor ălora – Hossu Longin, Marian Munteanu și alții. De fapt, din păcate, Iliescu a exagerat destul de puțin: Piața Universității era a lor, îmi pare rău s-o spun. Mica burghezie care cască gura doar și-a luat, colateral, bâtele-n cap. Apoi, rănită, a supt de la ei până la fund toată cultură politcă de dreapta existența azi în România.

Acolo s-a săpat prăpastia.

Știu că era frumos să credem că democrația s-a ciocnit cu minerii în 13-15 iunie. Doar că nu e așa.

Cookies