ARHIVA B365

Câți dintre angajații români au luat prime de Paște în bani

Potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center, unul din şase angajaţi a beneficiat de o sumă de bani din partea angajatorului cu ocazia Paştelui (15,2%, comparativ cu 12,7% anul trecut), scrie realitatea.net.

De asemenea, 11% dintre angajaţi au primit tichete cadou, aproape 5% produse cadou, iar alţi 5% mai multe zile libere decât cele prevăzute de lege.În schimb, 56% dintre români nu au văzut niciun beneficiu suplimentar din partea şefilor.

Comparativ cu anul trecut, bugetul mediu alocat sărbătoririi Paștelui nu a crescut semnificativ din punct de vedere statistic, suma medie situându-se în jurul valorii de 359 lei în 2014, față de 358 lei în 2013.

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional – urban, în perioada 4 – 8 aprilie 2014. Au fost intervievate 663 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 55 ani.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button